„Glasul Pietrei” îi cheamă pe buzoieni la Năeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Realizatorii sculpturilor în piatră vor fi duminică în sărbătoare
Realizatorii sculpturilor în piatră vor fi duminică în sărbătoare

Sărbătoarea cioplitorilor în piatră este atracţia acestui sfârşit de săptămână. A treia ediţie a serbării „Glasul pietrei" va cuprinde scene de teatru şi un spectacol de muzică populară în jurul celebrei tabere de sculptură în piatră din Năeni.

Raiul cioplitorilor în gresie, localitatea Năeni, va fi duminică în sărbătoare. Pe un deal din apropierea taberei de sculptură va fi organizată cea de-a treia ediţie a serbării „Glasul pietrei", un tribut pe care autorităţile şi localnicii îl oferă strămoşilor care de mii de ani au exploatat carierele de calcar de aici.

Serbarea folclorică va începe la ora 11.00, cu o scenetă în care protagonişti vor fi tineri din sat, îmbrăcaţi în straie asemănătoare celor de pe vremea dacilor, care vin călare şi aduc cu ei uneltele pentru cioplit. Acestea vor fi preluate de câţiva mici sculptori de la Liceul de Artă şi meşteri locali, care vor realiza pe loc, în numai câteva ore, o statuie.

Petrecăreţii vor avea parte, în paralel, de un spectacol de muzică populară pe care îl vor susţine Geta Postolache, Nemuritorii, Emilia Ghinescu şi Maria Dragomiroiu. Muzica de calitate, mititeii la grătar şi vinul podgorenilor din zona Istriţa nu sunt însă singurele atracţii pentru turiştii care aleg să viziteze duminică localitatea Năeni.

La 100 de metri distanţă de platoul care găzduieşte petrecerea se află o tabără de sculptură în aer liber, realizată numai de copii, care a fost redată publicului în 2008, după mai bine de un deceniu de uitare. Între 1986 și 1998, zeci de elevi de la licee de artă din țară au realizat an de an câteva sute de statui, pe culmea dealului Colâia, înalt de 600 de metri.

"Această tabără a fost inițiată de profesorul Gabriel Manole împreună cu elevi din Slobozia, Basarabia și Buzău. În anul 1986 a fost prima ediție și a continuat până în 1998. Această tabără de sculptură este unică prin faptul că că a fost realizată de copii de școală generală, în decursul a 13 ediții", ne-a declarat Marian Apostol, primarul din Năeni.

În zonă se mai află o biserică făurită în totalitate din calcar, chiar şi altarul fiind realizat dintr-un bloc de piatră, un cimitir vechi de două milenii și câteva peșteri în interiorul cărora se găsesc scoici, melci și corali fosilizați, dovadă că acolo era cândva fundul unei mări.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite