Stiri din Buzau

Garda de Mediu: Gaterele poluează natura lent dar sigur

6 martie 2010, 14:48 |  Autor: Denisa Baciu | 

Cuvinte cheie: social, buzău, gatere,

Rumeguşul poate polua apele

Buzău

Rumeguşul poate polua apele

 

De la an la an numărul gaterelor a crescut considerabil.  În toate localităţile montane ale judeţului Buzău există cel puţin un gater care debitează materialul lemnos din apropiere. 

În zonele în care se află în funcţiune instalaţii de debitat material lemnos există o oarecare stare de alertă cauzată de cantităţile de rumeguş, care ar putea polua apele din apropiere.

„La nivelul judeţului avem declarate 105 gatere, un număr destul de considerabil. Rumeguşul pe care acestea le lasă de multe ori nestrâns, este foarte periculos deoarece, în contact cu apa, dezvoltă o substanţă periculoasă care ar putea omorî microfauna”, ne-a spus Vasile Parâncu, comisar şef intermiar al Gărzii de Mediu Buzău.

Deţinătorii de gatere încearcă să scape de rumeguş oferindu-l gratis localnicilor din zonele montane, însă chiar şi în gospodăriile oamenilor acesta poate polua.

„Cei care au gatere la noi în comună încearcă să scape de el oferindu-l gratis localnicilor, dar de multe ori nici ei nu îl iau. Unii dintre cei care au gatere au încheiat contracte cu diverse centrale termice care funcţionează cu rumegus”, ne-a spus Vasile Lefter, primarul comunei Lopătari.

Localnicii care iau rumeguş îl folosesc pentru aşternutul vitelor, însă oamenii de la ţară nu ştiu că restul lemnos în contact cu bălegarul duce la acidifierea solului. Rumeguşul provenit în cantităţi mari de la gaterele care funcţionează în pădurile buzoiene au reprezentat o problemă în ultimii ani, când s-a intensificat exploatarea masei lemnoase.

Gaterele trebuie să aibă un contract de colectare şi depozitare a deşeurilor, însă până la ridicare acestora, trebuie să dispună de un spaţiu unde poate fi depozitat temporar până la colectare.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Groapa de gunoi, din nou în flăcări. Amendă de 50.000 de lei pentru firma care o administrează

    Firma care o are în administrare depozitul de deşeuri a fost amendată de Garda de Mediu cu 50. ...

    Guvernul a elaborat ordonanţa pentru reîntregirea salariilor: De la 1 iunie, bugetarii vor primi cu 8% mai mulţi bani

    Bugetarii vor recupera în două tranşe diferenţa rămasă din cele 25 procente tăiate în cadrul mă ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole