Furau casetofoanele din maşinile râmnicenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un râmnicean în vârstă de 36 de ani a sunat sâmbătă noapte la „112” şi a reclamat că i-a fost spart autoturismul, iar din interior i-a fost sustras radiocasetofonul auto.

Imediat după primirea sesizării la faţa locului s-a deplasat o echipă  operativă.

Pe parcursul verificărilor, o patrulă de siguranţă publică a oprit pentru verificări, la ieşire din municipiul Râmnicu Sărat, o autoutilitară ce se deplasa către comuna Grebănu. În maşină au fost identificaţi un tânăr de 21 de ani din Grebănu şi un adolescent de 17 ani din Râmnicu Sărat, care aveau asupra lor câte un casetofon auto.

Fiind întrebaţi de provenienţa respectivelor bunuri, cei doi au recunoscut că au fost furate.

Din cercetări s-a stabilit că unul aparţinea chiar persoanei care făcuse sesizarea, celălalt fiind sustras dintr-o altă maşină aflată în apropiere, ambele autovehicule fiind lăsate de proprietari neasigurate.

Împotriva tânărului de 21 de ani Judecătoria Râmnicu Sărat a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 29 de zile. Tânărul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite