Stiri din Buzau

Firmele angajează şomeri pentru bani de la stat

19 martie 2010, 15:04 |  Autor: Laurenţiu Marinov | 

Cuvinte cheie: Buzău, social, Laurenţiu Marinov, AJOFM, şomeri,

Şomerii consultă zilnic avizierele de la agenţie

Buzău

Şomerii consultă zilnic avizierele de la agenţie

 

Sute de şomeri trecuţi de prima tinereţe, care îşi pierduseră orice speranţă că vor mai găsi ceva de lucru cu carte de muncă se pot considera norocoşi. În plină criză pe piaţa muncii, ei şi-au găsit slujbe, graţie unor angajatori cu iniţiativă, care au ştiut cum să profite de facilităţile oferite de stat.

Patronii care angajează şomeri primesc lunar, pe o perioadă de un an, pentru fiecare persoană încadrată , o sumă egală cu un salariu de bază minim brut pe ţară, în baza legilor în vigoare, adică 500 de lei .

Facilităţile îi vizează, printre alţii,  şi pe şomerii cu vârste de peste 45 de ani. De altfel, acestă categorie este, cel puţin la Buzău, principala categorie care beneficiază de prevederile legale menţionate.  Şi firmele au de câştigat, dar şi şomerii, mai ales aceia a căror recalificare era aproape imposibilă.

20 de societăţi din comerţ

“Aproximativ  20 de societăţi din domeniul comerţului şi al panificaţiei au angajat câte unul-doi şomeri cu vârste de peste 45 de ani”, ne-a declarat Valeriu Dimciu, directorul coordonator al Agenţei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău.

“Eu sunt bucuros că am unde munci, câştig pâinea pentru copii, fiindcă îmi era teamă că n-o să mai găsesc loc de muncă, la vârsta mea. Am 50 de ani, era greu să mă recalific”, ne-a declarat Marian Cristea, unul dintre şomerii norocoşi.

Angajările stimulate de Stat sunt departe de a rezolva problema şomajului, însă chiar în acest mod se mai reduce oarecum numărul celor rămaşi pe drumuri.

În acelaşi timp, fiind avantajos nu doar pentru şomeri ci şi pentru angajatori, descurajează munca la negru.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ramona Ursu

    Nu e „Ferma animalelor“. De fapt, e o nedreptate să compari porcul cu acei indivizi fără scrupule, plini de nesimţire şi cu un tupeu mare cât toate haznalele României adunate la un loc. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole