Femeile de afaceri au succes şi pe timp de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De mai bine de doi ani oamenii de afaceri buzoieni vorbesc de criza economică, tăieri salariale şi angajaţi concediaţi. Însă nu acelaşi subiect l-au avut şi unele femei din lumea afacerilor, care nu se vaită deloc că este recesiune sau că afacerile nu mai merg la fel de bine ca altădată.

Noemi Oncel are 36 de ani iar de 16 este în lumea afacerilor. A început cu o alimentară deschisă în cartierul Micro 3 şi cu multă muncă şi dăruire a reuşit să îşi extindă bussinesul, ajungând acum deţine un magazin de haine şi un salon de înfrumuseţare. „Nu există un lucru pe care eu să îl aduc la magazin şi care să rămână nevândut. Fac reduceri până se vinde. Pe mine nu mă preocupă banii deloc, eu nu vreau să ştiu ce cifră de afaceri am. Eu câştig şi în momentul acesta foarte bine. Poate că mai puţin decât în anii trecuţi, dar profit tot este", ne-a spus femeia de afaceri.


Noemi Oncel consideră că cel mai important lucru pentru a avea succes în orice condiţii sunt munca şi dăruirea, dar mai ales originalitatea. „Eu aranjez hainele pe rafturi, le învârt pentru a atrage clienţii. Iar hainelelor care par mai simple sau care nu au ceva special, eu le aplic tot felul de chestii pe ele pentru a fi cât mai deosebite. În lumea afacerilor când intri, trebuie să joci până la capăt, iar mie îmi şi place ceea ce fac", ne-a mărturisit Noemi Oncel.


Acum deja are planuri de noi investiţii. Pentru că are un salon care se ocupă de înfrumuseţarea femeilor, vrea să îşi deschidă şi o sală cu mai multe aparate pentru fitness dar şi cu posibilităţi de diverse tratamente pentru întreţinerea corporală a femeilor.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite