Este sigur: Buzăul va primi 16.000.000 de euro de la Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilii municipiului Buzău au anunţat că tocmai au primit răspuns favorabil la cererea de finanţare europeană, prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013.

Până în 2013, străzile din Mihai Viteazul vor fi asfaltate, centrul istoric va fi refăcut complet, vila Albatros a lui Alexandru Marghiloman va deveni centru cultural iar o treime din oraş va fi supravegheat cu camere video.

Acestea sunt obiectivele unui amplu proiect al edililor buzoieni, cu finanţare europeană, pe care Agenţia de Dezvoltare Regională l-a acceptat zilele trecute.

„Noi am participat la o licitaţie cu alte municipii şi oraşe cu peste 10.000 de locuitori şi suntem primii cărora ni s-a dat scrisoarea de acceptare în urma evaluării tehnice şi financiare. Am avut şi proiectele tehnice executate, iarăşi o premieră printre municipiile participante, pe care le-am depus la ADR. Într-o lună ar putea să le şi evalueze astfel încât să ne fie dat acceptul definitiv iar noi să fim chemaţi la Ministerul Dezvoltării să semnăm contractele de finanţare”, a declarat viceprimarul Marcel Ciolacu.

Edilii buzoieni sunt de părere că în cel mult două luni, ar putea fi organizate şi licitaţiile internaţionale pentru execuţia lucrărilor incluse în proiect. O pondere însemnată din investiţie o are reabilitarea străzilor dintr-un cartier periferic al Buzăului. „Proiectul beneficiază în total de un buget de 16.800.000 de euro, iar din acesta 6.500.000 de euro vizează cartierul Mihai Viteazul, adică 18 străzi din acest cartier, pentru reabilitare trotuare, carosabil şi 15.648 de metri pătraţi de spaţiu verde”, a precizat Marcel Ciolacu.

Peste un milion de euro vor intra în reabilitarea străzii Cuza Vodă, din centru. Până în 2013, când este stabilit termenul de finalizare, central istoric va fi decorat  cu felinare de epocă, băncuţe de piatră, balustrade din fier forjat şi pavele luminoase. Stratul de asfalt va fi înlocuit cu dale de granit, în culori diferite, printre care vor fi intercalate 50 de dale speciale, cu spoturi de lumină.

Alte 5.500.000 de euro vor fi necesari pentru refacerea vilei Albatros şi a parcului din Complexul Marghiloman. Aici vor funcţiona un centru cultural şi o universitate de stat.

Sistem de supraveghere video, inclus în proiect


Planul îndrăzneţ al edililor prevede şi montara unui sistem de supraveghere video, cu 24 de camere de înaltă definiţie care vor acoperi o treime din străzile Buzăului. Un dispecer de la Poliţia Comunitară va coordona reţeaua dintr-un centru de monitorizare, ce va fi amenajat în Palatul Comunal.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite