Eroare: O ceartă între doi soţi este considerată incident din timpul protestelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimul bilanţ al Jandarmeriei Române scoate anunţă şi o primă sancţiune contravenţională acordată la un protest din judeţul Buzău. Realitatea este însă alta. Un cetăţean de etnie romă şi-a înjurat nevasta, chiar când treceau pe lângă protestatarii din Râmnicu Sărat şi, dintr-o eroare de comunicare cu forţele de ordine din teren, incidentul a fost asociat cu mitingul rezerviştilor din armată.

Greşeala este confirmată şi de reprezentanţii Jandarmeriei Buzău. “A fost sancţionat contravenţional un bărbat de etnie romă, pentru că îşi înjurase soţia, însă incidentul nu are legătură cu mitingul autorizat, organizat de rezerviştii din armată”, a precizat locotenentul Adrian Cristian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Buzău.

Reprezentantii Jandarmeriei au anunţat, într-o conferinţă de presă, că marţi au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale la nivel naţional în Bucureşti, Buzău şi Cluj. 

Aproape o sută de râmniceni au ieşit aseară pe străzile celui de-al doilea oraş ca mărime din judeţ. Cei mai mulţi au fost cadre militare în rezervă, însă grupului i s-au alăturat şi numeroşi tineri.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite