Portret / Emilian Eugen Dobrin este campion la box şi kick-boxing

Practică sport de performanţă de aproape 18 ani. A început cu kick-boxing, s-a dus la box, după care a revenit la prima dragoste în paralel cu cariera de militar.

Fie că a fost vorba de cariera militară, fie de cea sportivă, Emilian Dobrin spune că s-a ghidat mereu în viaţă după o deviză de la care nu s-a abătut niciodată:"Preţul succesului este munca grea, dedicarea la antrenament şi determinarea. Chiar dacă vom câştiga sau pierde, vom şti că am dat tot ce e mai bun din noi pentru a reuşi".

A intrat în lumea sportului de performanţă când avea 14 ani. A urcat mai întâi în ring pentru kick-boxing, dar pentru foarte puţin timp, doar cât să fie de ajuns pentru ca unul dintre marii antrenori din boxul buzoian, Constantin Voicilaş, să-i remarce talentul.

"Locuiam la ţară şi nu îmi permiteam ca după şcoală să merg la antrenament şi apoi să fac naveta acasă. Tocmai de aceea, după numai trei luni, am ales să practic boxul, atras de condiţiile oferite de maestrul Voicilaş, antrenorul meu. Mi-a oferit o cameră unde să locuiesc şi în felul acesta mă puteam ocupa atât de şcoală cât şi de sport", povesteşte Emilian Dobrin primele luni trăite în ring şi în jurul acestuia.

"După numai o primă săptămână de antrenamente la box, am urcat deja în ring la un prim concurs, Gala Începătorului. Deşi adversarul fusese mai bun, arbitrii au fost impresionaţi de câtă voinţă am în ring şi mi-au dat meci egal. După aceea, la diferenţă de două săptămâni, în cadrul aceleiaşi competiţii, am câştigat primul meu meci, am avut atunci o senzaţie de bucurie extraordinară, o trăire pe care nu o poţi uita vreodată", îşi aminteşte Emilian Dobrin.

În primii cinci ani de activitate sportivă, a ajuns vicecampion naţional la juniori în anul 1997, iar în anul 1999 a luat medalia de bronz la tineret. Aceste succese l-au ambiţionat şi totodată i-au dat puterea să meargă mai departe.

"După medaliile de la juniori şi tineret, am plecat în armată, pe care am făcut-o în cadrul clubului Dinamo Bucureşti, ca sportiv. Atunci am obţinut medalia de bronz la campionatul naţional, la seniori", ne-a declarat Emilian.

Între timp, s-a angajat ca la o unitate militară, apoi a plecat în misiune în Afganistan, iar la întoarcere şi-a continuat cariera militară fără a uita vreo clipă de sport. A renunţat însă la box şi s-a apucat de kick-boxing.

"În anul 2001 am renunţat la box şi sub îndrumarea maestrului Iulian Mihalcea am început să practic kick-boxing. Şi aici am avut rezultate foarte bune. Ultimul meci l-am avut în urmă cu două luni în cadrul Galei »Full Fight 26» de la Târgu Secuiesc, unde am luptat cu Tolea Ciumac, iar arbitrii ne-au dat meci egal", spune Emilian Dobrin.

Întrebări şi răspunsuri:

Cât de greu este să faci sport de performanţă în acelaşi timp cu slujba din armată?
Recunosc că au fost şi momente când am vrut să renunţ, strict din motive financiare. Cum din sport nu se poate trăi, trebuia să îmi aleg un loc de munca stabil . Din fericire, am găsit resurse de fiecare dată să merg mai departe cu ambele.

Unul dintre fraţi îţi calcă pe urme, cum l-ai convins?
Sunt foarte mândru de cei doi fraţi ai mei, unul dintre ei mi-a călcat pe urme iar acum a ajuns campion naţional la box. Cei de acasă tot timpul îmi spuneau să învăţ, ca să-mi pot clădi o carieră. I-am ascultat şi pe ei dar mi-am urmat şi visul, cel de a face sport. Fratele meu a văzut că se poate şi iată-l campion.

Ce ii place:
Îmi place foarte mult să călătoresc , mai ales alături de oameni deschişi cu care poţi vorbi orice. Sunt atras de istorie, mereu am vrut să ştiu cât mai multe din acest domeniu. Îmi place ordinea şi disciplina.

Ce nu îi place:
Nu suport să văd oameni amărâţi, supăraţi, întotdeauna am încerc să-mi ajut semenii dacă am avut posibilitatea. De asemenea, nu îmi plac oamenii falşi, cei care mereu vor să pară altceva decât ceea ce sunt în realitate.

PROFIL
Născut: 12 august 1979, la Buzău
Familie: Necăsătorit
Ocupaţie: Sergent major la Şcoala de Aviaţie Maiştri Militari Boboc