Emil Moise cere scoaterea icoanelor din şcoli la CEDO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emil Moise este buzoianul care se războieşte de cinci ani cu biserica ortodoxă română pentru reglementarea educaţiei religioase. Cel care a declanşat în nume propriu acţiunea de scoatere a icoanelor din şcoli a susţinut până de curând că este un ortodox practicant, dar acum spune că s-a lepădat de creştinism.

Profesorul de filozofie de la Liceul Agricol din Buzău, Emil Moise, cel care în urmă cu cinci ani a devenit celebru în mass-media naţionale, după ce a scandalizat toţi credincioşii din România în urma cererii de interzicere a icoanelor în şcoli, şochează din nou feţele bisericeşti.

O revelaţie avută în urma lecturării a mai multe tratate ştiinţifice, dar şi ameninţările repetate care au venit din partea unor necunoscuţi, sunt doar două dintre motivele care l-au făcut pe Moise să întoarcă definitiv spatele religiei.

Hotărât să nu mai creadă

„Reacţia creştinilor ortodocşi în momentul în care am cerut să eliminăm icoanele din şcoli a fost ciudată. Unii m-au ameniţat cu moartea iar alţii doar cu bătaia deşi eu ceream ceva creştineasc, să-i respectam pe ceilalţi care n-au orientări religioase şi să ne iubim aproapele. În urma lecturilor în zona ştiinţifică dar şi a comportamentului celor care afirmă că sunt credincioşi creştini, m-am hotărât să nu mai cred in Dumnezeu", afirmă Emil Moise.

Procesul icoanelor se judecă acum pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului după ce Curtea de Casaţie şi Justiţie a decis încă din anul 2008 rămânerea icoanelor în şcoli.

Emil Moise spune că este şi mai hotărât să elimine simbolurile creştine din toate instituţiile publice mai ales că acum a devenit ateu.

Mai multe detalii găsiţi în Săptămânalul ADS, disponibil la toate chişcurile de ziare din oraş la preţul de 0,9 lei.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite