EXCLUSIV: Victimă în „Tombola Câştigătorilor“ de la TVR
0Un buzoian a fost păcălit la un concurs de la TVR 2 la care biletele au fost vândute de Loteria Română. Valentin Andrei trebuia să primească 6.000 de lei de la „Tombola Câştigătorilor“, după ce biletul cumpărat de el a fost validat. A încasat în schimb doar 800 de lei.
În vara anului trecut, buzoianul Valentin Andrei a început să vizioneze consursul „Tombola Câştigătorilor", difuzat pe TVR 2. A mers la una dintre agenţiile loto din oraş, de unde şi-a cumpărat un bilet, aşa cum îl „sfătuia" insistent spotul difuzat la televizor.
„Eu am prins încredere în acest concurs pentru că am văzut sigla de la Loteria Română şi faptul că se făcea reclamă pe televiziunea naţională. Atunci m-am hotărât să particip", ne-a spus Valentin Andrei.
Premii mai mult promise
Premiile oferite în cadrul
concursului erau împărţite în două categorii. La prima se puteau
câştiga 3.600 de lei (300 de lei x 12 luni), iar la cea de-a doua
categorie, 6.000 de lei ( 500 de lei x 12 luni). Mai mult decât atât,
pe afişele expuse în agenţiile loto se preciza că „societatea
organizatoare va deconta transportul câştigătorilor în vederea
ridicării premiilor (CFR, maxi-taxi)".
După depunerea biletului cumpărat, Valentin Andrei a fost declarat câştigătorul premiului din categoria a doua.
„Am
câştigat 6.000 de lei, deci câte 500 de lei pe lună. În urma
impozitului pe câştig îmi reveneau 400 de lei lunar, dar eu nu am
primit decât 800 de lei. Atunci când am văzut că nu-mi primesc şi
restul de bani, am trimis un memoriu, anul trecut în octombrie, la
Loteria Română. Aceştia au dat vina pe firma cu care au colaborat la
emisiune, SC Oxigen Company SRL, şi mi-au zis că eu trebuie să îmi
ridic premiul de la ei", ne-a declarat câştigătorul.
În
răspunsul scris pe care buzoianul l-a primit din partea Loteriei se
menţionează faptul că „firma organizatoare specifică angajamentul
companiei noastre doar de a comercializa biletele de joc în numele SC
Oxigen Company, plata câştigurilor obţinute fiind atribuită pe deplin
organizatorului".
După acest răspuns, câştigătorul a mers la
Bucureşti, la sediul firmei SC Oxigen Company, cea de la care ar fi
trebuit să-şi ridice câştigul, numai că acolo nu mai era nimeni şi
nimic, sediul fiind gol şi nu avea de la cine să îşi ia premiul de
6.000 de lei.
TVR se delimitează
Contactaţi
telefonic, reprezentanţii TVR ne-au declarat că nu au cum să-şi asume
vreo răspundere. „Nu era o emisiune produsă de noi. Nu am făcut altceva
decât să o difuzăm", ne-a declarat Mariana Irimia, de la Departamentul
de Relaţii Publice al TVR.
Acum, buzoianul este foarte hotărât
să dea în judecată firma care trebuia să îi ofere câte 400 de lei pe
lună şi speră ca în acest mod să intre în posesia banilor.
„Nu ştiu să nu se fi dat banii"
Firma
care a derulat tombola, Oxigen Company, este deţinută de către fraţii
Andrei şi Bogdan Ţîrdea. În legătură cu sesizarea făcută redacţiei de
către cititorul care încă nu şi-a primit banii câştigaţi în timpul
concursului, Andrei Ţîrdea ne-a declarat:
„Din cunoştinţele
mele nu există un câştigător care nu şi-a ridicat premiul, cu atât mai
puţin cu cât acesta a primit doar o parte din ei. Noi nu am primit
nicio sesizare din partea câştigătorului şi chiar aş dori să iau
legătura cu dumnealui pentru a rezolva această problemă".
Tradiţie de familie
Show-ul „Tombola Câştigătorilor" a fost lansat în iulie 2009, a fost
prezentat gratuit de TVR 2, iar biletele s-au vândut pe infrastructura
Loteriei Române, contra unui comision mai mic decât cele practicate
curent de compania de stat.
Concursul a ţinut doar câteva
luni. El era prezentat de cântăreţul Aurelian Temişan şi de starleta
mondenă Andreea Mantea, care atunci era iubita lui Andrei Ţîrdea, unul
dintre organizatori. Andrei şi Bogdan Ţîrdea sunt fiii omului de
afaceri Paul Petre Ţîrdea (foto), judecat în prezent pentru
criminalitate economică, spălare de bani, fals şi uz de fals,
înşelăciune bancară şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Numele
lui Ţîrdea senior este legat de devalizarea BCR Novaci şi de obţinerea
ilegală de credite de la Romanian International Bank şi Banca
Românească în valoare de aproape 6.000 de miliarde de lei vechi. În
urmă cu cinci ani, şi Ţîrdea senior a organizat o tombolă la postul
Prima TV. Afacerea a dat faliment după câteva luni, din lipsă de
participanţi.