EXCLUSIV “Piraţii seminţelor” jefuiesc staţiunile de cercetare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costel Vânătoru îşi vede munca furată de “piraţii semintelor”
Costel Vânătoru îşi vede munca furată de “piraţii semintelor”

Sub privirile îngăduitoare ale autorităţilor, munca specialiştilor este falsificată. Pe piaţă ajung produse de slabă calitate purtând numele soiurilor consacrate, produse de Staţiunea de Cercetare Legumicolă din Buzău.

Cercetătorii ştiinţifici buzoieni, care lucrează de zeci de ani pentru crearea unor soiuri premiate ca Varza de Buzău, Ceapa Diamant sau Roşiile Capriciu, se plâng că munca de o viaţă le este furată de firme care multiplică şi vând fără acord aceste mărci înregistrate şi protejate.

Societăţi comerciale care nu au nimic în comun cu cercetarea au ajuns să expună pe rafturile supermarketurilor produse de proastă calitate, frumos ambalate.

Creatorul soiului de roşii Cristin, doctorul în horticultură Costel Vânătoru, se plânge că, pe lângă ruinarea cercetării buzoiene, problema cea mai gravă cu care se confruntă este prejudiciul de imagine adus brand-ului.

„Munca noastră este furată efectiv de nişte oameni care nu au de-a face cu cercetarea. Întâlnim situaţii aberante, ca în cazul Varzei de Buzău, creaţie veche a staţiunii înregistrată la OSIM. Aceste seminţe au ajuns să fie produse la Cluj sau la Craiova sub oblăduirea autorităţilor din domeniul semincer, care le-au oferit autorizaţii de producţie şi comercializare”, a declarat cercetătorul buzoian.

În mai toată ţara au ajuns să fie fabricate fără acordul titularului de marcă soiurile de tomate Buzău 47, Cristin, Varza de Buzău, Ardeiul Galben Superior, gogoşarul Splendid sau ardeiul capia din soiul Cosmin.

„Clienţii care cumpără aceste produse contrafăcute vin la noi şi se plâng de calitatea slabă a produselor. Am făcut sesizări la OSIM şi la organismele de fitoprotecţie din judeţele unde aceste firme au primit aprobări, dar n-am rezolvat mare lucru”, susţine Iulia Ştefănescu, directorul Staţiunea de Cercetare Legumicolă din Buzău.


Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite