Drumul care scurtează traseul Sărata Monteoru – Vulcanii Noroioşi va fi gata în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turiştii vor avea posibilitatea să călătorească direct din staţiuea Sărata Monteoru spre Tisău ca apoi să aleagă ruta spre Vulcanii Noroioşi fără să mai ocolească. Anul acesta va fi terminat, potrivit prefectului, un drum care va fi amenajat în mare parte prin pădure şi care va scuti un ocol de 15 kilometri, prin Verneşti.

Conform studiului de fezabilitate, traseul are o lungime de 14,2 kilometri şi se suprapune cu două tronsoane de drum judeţean şi cu aproape zece kilometri de drum forestier. În studiu sunt şi câteva puncte slabe ale infrastructurii existente, de care proiectantul şi apoi constructorul trebuie să ţină cont pentru a aduce acest drum la un standard decent. Este vorba de valuri şi tasări locale ale suprafeţei de rulare, cu drenaj pe alocuri insuficient. Acostamentele sunt degradate şi nu au lăţimea corespunzătoare, plus că lipsesc supralărgirile în curbe, parapeţii şi semnalizările.

“Acest drum va fi amenajat pe Hotărârea de Guvern 577 şi cred că o să îl finalizăm anul acesta. E posibil să apară mici probleme la graniţa dintre cele două unităţi administrative, unde ştiu că sunt proprietăţi private, dar în acelaşi timp nu ştiu dacă traseul actual ar mai impune o expropriere. Doar dacă se impun locuri acelea de refugiu sau parcări. Pentru că drumurile acestea care se fac de doi ani trebuie să respecte nişte standard care nu erau în standardele româneşti”, a declarat prefectul Paul Beganu.

Valoarea proiectului este de peste 37 de milioane de lei, sumă din care ministerul va suporta aproximativ 20 de milioane de lei.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite