Drăgaica buzoiană ne costă 100.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile au stabilit tarifele pentru ocuparea spaţiilor comerciale. Doi lei este intrarea pentru vizitatori. Buzoienii vor avea parte şi anul acesta de atmosfera veselă de bâlci pe care Drăgaica, cel mai vechi târg din ţară, le-o oferă în fiecare vară, timp de două săptămâni.

Potrivit unei recente hotărâri de Consiliului Local, târgul se va deschide pe data de 12 iunie şi îşi va închide porţile pe 24 iunie. Va funcţiona zilnic între orele 10.00 şi 22.00 iar aprovizionarea se va face în intervalele 8.00 - 10.00, respectiv 18.00 - 20.00.


"Suntem consecvenţi desfăşurării în continuare a acestui târg foarte vechi pentru că se bucură de un mare interes nu numai în rândul buzoienilor. După numărul de vizitatori se apropie de Târgul Internaţional Bucureşti, cu peste o sută de mii de vizitatori pe an. Asta ne face să păstrăm tradiţia", a declarat Constantin Boşcodeală, primarul municipiului.

Târgul se "cosmetizează"

Pregătirile pentru organizarea târgului au început deja. Se efectuează repararea şi vopsirea împrejmuirii târgului, refacerea parţială a covorului asfaltic din incintă, reparaţii curente la sediul administrativ şi grupurile sanitare, înlocuirea parţială a obiectelor sanitare, asigurarea salubrizării şi asistenţei sanitare pe perioada târgului, precum şi alte lucrări şi servicii.


"Investim 100.000 de lei pentru organizarea târgului din acest an, bani care precis vor fi scoşi din vânzarea de bilete şi amplasarea de chioşcuri şi piese de agrement", a precizat primarul Constantin Boşcodeală.

Doi lei de om

Ca şi anul trecut, preţul de intrare a fost fixat la doi lei de persoană, copiii sub 14 ani, elevii şi studenţii, militarii în termen, veteranii şi văduvele de război beneficiind de gratuitate. Din preţul biletului, suma de 0,25 lei de persoană reprezintă timbrul cu înscrisul Societăţii Naţionale de Cruce Roşie a României, care prin Filiala Buzău va organiza intrarea în târg, precum şi asistenţa medicală pe toată perioada desfăşurării acestuia.


Vin târgoveţi de pretutindeni


Drăgaica este cel mai vechi târg din ţară, datând de la începutul secolului al 16-lea. Este locul de întâlnire al producătorilor de bunuri de larg consum din Buzău şi din judeţele apropiate. Unul dintre clienţii vechi ai târgului este gălăţeanul Vasile Anghel care vine de 8 ani la Drăgaică să facă fotografii la minut.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite