Dorin Neacşu a ajutat la naşterea a mii de buzoieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este medic ginecolog de mai bine de trei decenii şi toată această perioadă a participat, în Maternitatea din Buzău, la venirea pe lume a peste 200 de copii anual. Încă din copilărie a simţit că are o înclinaţie către medicină, pasiunea sa fiindu-i transmisă de către bunicul său, care a fost plutonier adjutant medical la Râmnicu Sărat.

„Am văzut la bunicul meu cum se făcea medicina pe vremuri. Am învăţat să fac injecţii, să curăţ o rană. Citeam şi toate cărţile de medicină de război pe care le avea în casă, în care se descria cum se curăţau plăgi sau răni şi îmi plăcea foarte mult”, ne-a spus medicul ginecolog.

După absolvirea liceului, a dat admitere în 1971 la Facultatea de Medicină Bucureşti, unde a avut de trecut peste trei probe scrise şi una orală. Încă din primii ani de facultate a fost atras de chirurgie.

„Se spune că cei care sunt atraşi de chirurgie au o doză bună de sadism, pentru că nu trebuie să te impresioneze ceva”, spune Dorin Neacşu. Cei trei ani de stagiatură i-a făcut la Constanţa. „Această perioadă a fost cea mai frumoasă. Învăţam meserie, făceam şi gărzi la spital sau pe salvare. Am avut şi nişte colegi cu care m-am distrat, pentru că făceam împreună şi practică, iar vara eram regii yachtingului şi ai înotului”, îşi aminteşte medicul.

În tot acest timp a avut de-a face şi cu prima naştere, amintindu-şi că atunci a asistat o soţie de marinar. După finalizarea perioadei de stagiatură, şi-a dat rezidenţiatul pe ginecologie, dar timp de trei luni a fost medic într-o comună de pe malul Dunării. „Am ales ginecologia pentru că mi-a plăcut în timpul stagiaturii când erau şi câte 20 de naşteri pe zi. Apoi am fost medic în comuna Topalu, era un loc interesant, avea un dispensar mare pentru că preşedintele CAP-ului era erou al muncii socialiste”, ne-a spus Dorin Neacşu. 

În scurt timp a plecat la Bucureşti, la Spitalul Polizu, unde a stat trei ani. Apoi, a venit la Spitalul Judeţean din Buzău unde a cunoscut-o pe soţia sa şi unde lucrează de 26 de ani.

După mai bine de 30 de ani în această meserie spune că a doua sa alegere ar fi fost cea de medic ortoped, iar o altă meserie care i-ar fi plăcut ar fi fost de cercetare şi să lucreze zi de zi într-un laborator de biologie. Din tot ceea ce a făcut până nu regretă nimic şi spune că nu ar vrea să dea timpul înapoi pentru a se apuca de altceva,  pentru că medicul consideră că sunt o mulţime de lucruri de făcut de acum înainte. Acum este unul dintre cei mai apreciaţi medici ginecologi din oraş şi se mândreşte la fiecare sfârşit de an cu cei peste 200 de copii pe care îi ajută să vină pe lume.

Întrebări şi răspunsuri

Este grea specialitatea de ginecologie?
Faţă de perioada anterioară Revoluţiei din 1989, acum specialitatea noastră este mai uşoară, deoarece copiii sunt doriţi. Avem de-a face cu persoane tinere şi vezi rezultatul muncii tale imediat, iar satisfacţia este foarte mare. Este mult mai dificil în alte specialităţi, când ai multe cazuri cu pacienţi mai în vârstă sau care ajung la spital în ultima fază.

Este dificil să lucrezi numai cu femei?
Nu este greu, acum chiar mi se pare curios când vine un bărbat să mă întrebe ceva, pentru că eu consider că naşterea, ca act în sine, nu este lucru de privit de către bărbaţi. Actul de naştere este un act de viaţă pură.

Ce îi place?
Îmi place foarte marea şi de aceea îmi petrece concediile numai la mare. Pasiunile mele au rămas yachtingul şi înotul. Îmi place că viaţa îţi oferă şansa de a experimenta, iar meseria mea chiar aduce mereu ceva nou. Un doctor bun este cel care îşi iubeşte pacientele şi are respect faţă de ele şi de meserie, pentru că recunoaşterea şi recompensa vin de la sine.

Ce nu îi place?
În societate nu îmi place inversarea scării valorilor din punct de vedere social şi faptul că oamenii nu mai au timp de ei, nu mai ştiu ce vor şi cine sunt.

Profil
Născut: 27 decembrie 1952, Bucureşti
Ocupaţie: medic ginecolog la Maternitatea Buzău
Familie: căsătorit, doi copii

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite