Disperaţi, bugetarii anunţă forme extreme de protest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii buzoieni sunt primii care intră în grevă, de luni, iar profesorii anunţă proteste mai vehemente decât cele din primăvară.

Sindicaliştii avertizează că, în urma acutizării problemelor sociale, acţiunile revendicative ar putea avea o amploare fără precedent. Primii care adoptă o formă extremă de protest sunt poliţiştii.

Liderii sindicali din învăţământul preuniversitar care au condus rebeliunea de o lună a profesorilor buzoieni, din primăvară, ameninţă din nou autorităţile cu ample mişcări de stradă.

Sindicaliştii din cadrul SIP, care au reuşit în primăvară să blocheze activitatea din peste 80 % din şcolile din Buzău, spun că vor continua în această toamnă războiul cu autorităţile inflexibile la revendicările lor. Liderii profesorilor avertizează că acum acţiunile sindicaliştilor ar putea fi mult mai dure.

„Răbdarea noastră va ceda în curând. Avem ca exemplu mişcările de stradă de la Brăila. În momentul în care profesorii se vor trezi că nu vor avea bani să-şi achite datoriile, cred că nu va fi nevoie de sugestia noastră ca să iasă în stradă. Acum protestele s-ar putea sa fie mai dure atât timp cât nu ai cu cine dialoga", ne-a declarat Ion Dobre, liderul SIP Buzău.

Poliţiştii, o formă extremă

Şi oamenii legii se vor alătura protestarilor, însă de această dată nu vor ieşi în stradă la fel ca în lunile trecute, ci vor aborda o formă extremă de protest. Aceştia vor bloca întreaga activitate pe o perioadă nedeterminată, începând de luni.

„Pe perioada protestului, vom primi petiţii, însă vom contacta cetăţenii la finalul grevei. Şi activitatea de la cazier va fi blocată. Noi vom interveni doar în cazuri de maximă urgenţă şi nu vom pune în aplicare mandate de arestare, nu vom face audieri şi nu vom patrula", ne-a spus Gabriel Dragomir, liderul de sindicat al poliţiştilor buzoieni.

De asemenea, cadrele medicale buzoiene îşi vor arăta nemulţumirea faţă de tăierea salariilor alăturându-se colegilor lor din ţarăla mitingul bugetarilor din 22 septembrie , de la Bucureşti.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite