Demersul făcut de Adevărul de Seară Buzău a avut ecou. Zeci de angajaţi de la salubritate au periat câmpul de lângă cartierul Micro 14

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele aproape 20 de hectare de teren viran dintre şoseaua de centură şi cartierul Micro 14 au început să „respire” aer curat, după ce firma de salubritate RER Ecologic şi-a mobilizat astăzi angajaţii pentru a ridica gunoaiele care sufocau zona. Conducerea firmei a dat curs apelului locatarilor din blocurile periferice, transmis prin intermediul cotidianului Adevărul de Seară.

Angajaţii de la salubritate au intrat la ora 10.00 pe terenul devenit groapa de gunoi a oraşului.

Citiţi aici detalii despre zona respectivă: Trai la bloc cu gunoiul şi maidanezii la geam

image

„Astăzi am concentrat aici majoritatea angajaţilor noştri de la stradal, aproximativ 70 de oameni, pentru ecologizarea a 15 – 20 de hectare de teren. Este gunoi vagabond aruncat de-a lungul anilor, folii, îmbrăcăminte, tot feluld egunoaie. Aici trebuie monitorizată zona, trebuie văzut al cui este terenul iar proprietarii trebuie să îşi asigure cu împrejmuire, săpat şanţuri, oricum ceva trebuie făcut. Noi nu o să plecăm de aici până nu curăţăm locul şi probabil o să repetăm la două luni măcar”, a declarat Liviu Mocanu, directorul RER Ecologic.

image

Terenul de lângă cartierul Micro 14 aparţinea unităţilor militare din Garnizoana Buzău şi a fost cedat de curând municipalităţii, pentru a fi construit un cartier ANL pe el. Deocamdată nu a fost încheiat un contract de salubrizare, pentru acesta.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite