Dascălii buzoieni au propria grevă generală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorii şi-au manifestat nemulţumirile în stradă
Profesorii şi-au manifestat nemulţumirile în stradă

Sindicaliştii din învăţământul buzoian au decis în şedinţa de vineri să intre în grevă pe data de 7 iunie, nu pe 31 mai, cum au stabilit confederaţiile.

Sindicaliştii din învăţământul buzoian vor face notă discordantă la greva generală anunţată pentru data de 31 mai. Dacă în urmă cu aproape două luni, dascălii buzoieni au fost singurii din ţară care au protestat faţă de micşorarea salariilor, acum, buzoienii vor fi singurii care nu vor declanşa greva generală la data stabilită la nivel naţional.

Întruniţi în şedinţă, membrii colegiului liderilor din Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Buzău au hotărât în unanimitate să declanşeze greva generală pe data de 7 iunie 2010, altfel decât au propus confederaţiile. „Iniţial am stabilit să intrăm în grevă o săptămână mai târziu decât ceilalţi, pentru că avem de respectat un calendar al recuperărilor iar aceste şapte zile ne vor fi suficiente. Nu excludem însă varianta ca pe parcurs să hotărâm şi noi intrarea pe 31 mai în grevă, în funcţie de cum îşi respectă Ministerul acordul privind salarizarea profesorilor din Buzău”, precizează Ion Dobre, liderul SÎP Buzău.

Acesta spune că nu se aşteaptă la reacţii din partea federaţiei din care face parte SÎP Buzău, dată fiind situaţia delicată în care se află sindicaliştii buzoieni. „Suntem structuri asociative şi nu cred că ne va cere cineva socoteală pentru decizia noastră. Poate că trebuiau să ne ajute şi ei mai mult, atunci”, spune Dobre.

La întâlnirea liderilor de sindicat, găzduită de amfiteatrul Colegiului Mihai Eminescu, au participat şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar, veniţi să-i sfătuiască pe sindicalişti să amâne protestele. „Le-am amintit că sunt datori, conform acordului cu Ministerul, să recupereze orele pierdute în timpul protestelor. Am făcut apel la ei să facă protestele în afara orelor, pentru a nu periclita examenele de bacalaureat din acea perioadă”, declară Florina Stoian, inspector general şcolar al IŞJ Buzău.

Membrii colegiului liderilor de sindicat din SÎP Buzău au mai decis să sisteze trecerea notelor în catalog, începând chiar de săptămâna viitoare. „Fiecare lider de şcoală va afişa un anunţ la loc vizibil iar membrii de sindicat vor respecta această decizie unanimă”, precizează Ion Dobre, liderul SÎP Buzău.

Buzoieni, la mitingul din Cpitală

Membrii Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar Buzău au hotărât în şedinţa de vineri să participe la marşul de protest programat pentru data de 19 mai, la Bucureşti. Potrivit liderului Ion Dobre, Buzăul va fi reprezentat de o delegaţie formată din 100 de profesori, care vor fi desemnaţi la o şedinţă viitoare.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite