Dacălii buzoieni, indecişi înaintea grevei generale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorii îşi împărtăşesc nemulţumirile în amfiteatrul Liceului Eminescu
Profesorii îşi împărtăşesc nemulţumirile în amfiteatrul Liceului Eminescu

Profesorii din cel mai mare sindicat din învăţământul preuniversitar încă nu sunt decişi dacă vor participa sau nu la greva generală programată data de 31 mai.

După ce au interrupt orele mai bine de trei săptămâni, sindicaliştii din SÎP Buzău se văd nevoiţi să pună sub semnul întrebării participarea la greva generală din 31 mai. Liderii vor supune la vot decizia de participare, în cadrul şedinţei Colegiului Sindical, convocat pentru vineri, la ora 10.

“La Buzău este o situaţie mai delicată, întrucât ne aflăm într-o perioadă de recuperări, la care ne-am angajat prin acordul cu Ministerul. Noi am fi vrut să intrăm în greva generală mai târziu, în luna iunie, pentru că am fi avut timp să ajungem aproape de sfârşitul materiei. Este posibil să decidem intrarea pe 31 în grevă, o dată cu ceilalţi”, ne-a declarat Ion Dobre, liderul SÎP Buzău.

Nici decizia de a nu se pune note în catalog, începând de joi, nu este încă aplicată. “Noi nu am aflat nimic până acum de la sindicat. Doar am auzit de la televizor”, ne-a declarat un profesor de la Colegiul Tehnic. “Până când forma de protest nu devine legală, nu se poate face nimic”, ne-a spus Valentin Biro, directorul Şcolii numărul 2. Reprezentanţii sindicatului spun că vor comunica în teritoriu decizia de a nu trece notele în catalog tot la şedinţa colegiului liderilor.

Şi tot vineri vor dezbate şi criza care se prefigurează la salarizarea cadrelor. “E posibil să intrăm mai repede decât ceilalţi în grevă, fiindcă iar s-au luat salarii diminuate la 50, chiar 30 la sută. Se pare că ministerul încalcă astfel protocolul şi în funcţie de ce ne spun oamenii în şedinţă, vom stabili următorii paşi”, ne-a spus Saul Bularcă, vicelider SÎP Buzău.

Inspectoratul Şcolar a solicitat o suplimentare a bugetului pentru salariile dascălilor pe luna aprilie cu 23.500 de lei şi încă aşteaptă un răspuns.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite