Criza ciupeşte din donaţiile fundaţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă înainte de criza economică oamenii de bine mai donau câţiva bani fundaţiilor buzoiene, în acest an doar pensionarii şi oamenii de rând mai renunţă la câte doi lei pentru cei nevoiaşi.

Oamenii de afaceri reprezentau o salvare pentru cei care conduc fundaţiile, însă profitul mai mic obţinut de aceştia i-au făcut să renunţe la fapte bune.


„În acest an nu am mai primit sponsorizări, iar bătrânii din cămin se autogospodăresc, şi-au făcut o grădină în apropiere unde au cultivat legume. Anii trecuţi primeam în medie câte 1.000 de lei, însă nu din partea oamenilor bogaţi şi erau bine veniţi pentru plata facturilor. Acum mai strângem doar ce donează oamenii simpli la biserică", ne-a spus preotul Mihail Milea, cel care conduce Fundaţia „Sfântul Sava".


Cămin la Năieni


Cu toate că banii sunt insuficienţi, preotul Mihail Milea este hotărât să continuie proiectele începute şi îşi pune speranţa în oamenii cu suflet mare.


„Am început construcţia unui nou cămin de bătrâni la Năieni şi până acum lucrările s-au făcut doar cu ajutorul voluntarilor şi cu micile donaţii ale oamenilor simpli şi ne mai punem speranţa în cei 2% din impozite"
, a mai adăugat preotul.


Nici la Crucea Roşie nu s-a mai prezentat în acest an vreun sponsor . Deja reprezentanţii acesteia se tem că de luna viitoare nu vor mai avea bani nici pentru plata facturilor.


„Cred că vom intra în colaps, mai avem în cont 4.000 de lei, iar cheltuielile lunare se ridică la 7.000 de lei. Anul trecut mai primeam câte 1.000- 1.500 de lei, dar anul acesta s-au mai făcut donaţii doar în alimnete şi haine pentru sinistraţi"
, spune Floarea Bârzu, directoarea filialei Buzău a Crucii Roşii.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite