Contrar aşteptărilor, pensia europeană este mai mică decât cea din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru cei care au muncit legal în străinătate şi au ajuns la vârsta pensionării, veştile nu sunt tocmai bune. 100 de buzoieni care au muncit peste graniţe primesc mai puţin de 1.100 de lei pensie comunitară.

Dacă solicită o pensie comunitară, ar putea să aibă surpriza ca aceasta să fie mai mică decât cea din ţară. Vestea au primit-o cei 25 de buzoieni care au solicitat în acest an Casei Judeţene de Pensii Buzău o rentă europeană.

„Aceste pensii nu sunt foarte mari comparativ cu cele din ţară. În cele mai multe cazuri am constatat că pensia naţională este mai mare decât cea comunitară", ne-a declarat preşedintele Casei Judeţene de Pensii Buzău, Carmen Androne.

Pensia europeană este calculată în funcţie de vechime şi de domeniul în care a lucrat solicitantul. Potrivit evidenţelor CJP Buzău, asemenea pensii au fost solicitate în special de bărbaţi, care au lucrat în construcţii, în Italia, Spania şi Germania şi niciunul dintre ei nu a primit mai mult de 1.100 lei.
Deşi numărul celor plecaţi la muncă în străinătate este foarte mare, în total numai 100 de buzoieni au solicitat şi beneficiază de pensie comunitară, restul probabil nu doresc, probabil muncesc fără forme legale sau au puţina vechime. Pentru a beneficia de pensie internaţionala, o persoană trebuie să fi cotizat cel puţin cinci ani la sistemul de asigurări sociale.


Cei interesati de o pensie comunitara trebuie sa depuna la Casa Judeteana de Pensii o cerere insotita de o copie de pe cartea de munca si acte care sa ateste perioada de munca desfasurata in afara granitelor tarii.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite