Buzău: Consiliul Judeţean investeşte 27 de milioane de lei în modernizarea unor drumuri judeţene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Modernizarea instrastructurii rutiere constituie una dintre priorităţile Consiliului Judeţean Buzău, pentru perioada imediat următoare. În acest sens a fost aprobată deja documentaţia tehnico-economică de realizare a lucrărilor de modernizare a drumurilor judeţene 205 Pietroasele – Breaza – Năeni – Finţeşti – DN 1 B şi 203 C Mihăileşti – Mărgineanu – Câmpeni.

La primul tronson, cel dintre Pietroasele şi DN1 B, cu o lungime de aproximativ 24 de kilometri şoseaua este acoperită pe o porţiune de circa 5 kilometri cu balast, restul având strat de asfalt însă deteriorat. În schimb, drumul care leagă localităţile Mihăileşti şi Câmpeni, în lungime de 5 kilometri, este doar pietruit.

În vederea aducerii acestor două tronsoane la parametrii tehnici ai unui drum judeţean, proiectantul are în vedere turnarea unui covor asfaltic pe o lăţime de 6 metri, amenajarea acostamentelor prin împietruire cu balast, executarea podeţelor, amenjarea intersecţiilor cu drumurile laterale şi reparaţia podurilor de pe traseu. 

În cazul tronsonului Mihăileşti – Câmpeni, constructorul va efectua şi reparaţia podului din beton armat peste râul Sărata.
Cele două tronsoane de drum de interes judeţean vor fi reabilitate cel mai probabil în cursul anului viitor, valoarea totală a investiţiei fiind de 27,6 milioane lei.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite