Concediu pe bani puţini la nici 100 km de Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Monteoru, Siriu, Chiojdu sau Ciolanu au devenit câteva locaţii foarte atractive pentru buzoieni, în vreme de crizăStaţiunile buzoiene îmbie turiştii cu oferte de nerefuzat. Distanţa mică şi condiţiile deosebite sunt două dintre criteriile de care ţin cont buzoienii atunci când vor puţină relaxare.

Dacă în anii trecuţi buzoienii luau cu asalt agenţiile de turism pentru a-şi face rezervări într-una din staţiunile de litoral sau de pe Valea Prahovei, în această vară, obligaţi şi de banii mai puţini pe care îi pot aloca pentru concediu,  preferă toto mai mult să meargă în zone apropiate. Siriu, Monteoru, Chiojdu sau Ciolanu au devenit puncte de atracţie pentru turiştii care au buget de vacanţă limitat.


În acest sezon estival una dintre cele mai căutate staţiuni este Sărata Monteoru. După ce a fost modernizată, locaţia a devenit ideală atât pentru cei care vor să stea la iarbă verde, cât şi pentru cei care vor să se stea la plajă şi să se scalde în apele sărate. „În această vară chiar am avut solicitări mai multe pentru Monteoru, majoritatea care merg acolo o fac pentru tratamentul balnear. Preţul este destul de accesibil, 80 de lei pe zi de persoană în care sunt incluse cazarea, mesele şi două tratamente”, ne-a spus Doru Brătulescu, administratorul agenţiei Turism Briant.
Bazinul cu apă sărată a intrat şi în topul preferinţelor tinerilor care în week-end merg 20 de kilometri pentru o bălăceală în piscine. „Este frumos, aproape de oraş, ajungem repede, avem toate condiţiile la preţuri accesibile”, spune Alexandra Manole, o buzoiancă de 22 de ani.

Liniştea muntelui

O altă destinaţie la îndemână este şi Siriul. Iubitorii de plimbări în aer liber merg 80 de kilometri până în localitate, unde găsesc o oază de linişte. Se pot caza la una din cele şase pensiuni din zonă şi plătesc pentru o cameră 80 de lei pe noapte. Mulţi aleg varianta de camping, cei cărora le place mai mult să doarmă în cort, direct în natură, variantă care reduce costurile semnificativ. Atracţiile zonei sunt lacul Siriu sau cascada Caşoca.
O altă variantă pentru cazarea la rulotă sau în cort este Ciolanu, aflat la doar 30 de kilometri de oraş. Locul a devenit deja extrem de cunoscut pentru buzoieni, fiind una dintre locaţiile preferate pentru o ieşire din oraş la sfârşit de săptămână. 


Iubitorii de munte mai pot ajunge la Chiojdu, la o distanţă de 80 de kilometri de Buzău. De exemplu, la pensiunea Tata Lice pentru o zi nu plătesc mai mult de 100 de lei, tarif care înclude masa şi produsul casei, „ţuica mortală de Chiojdu”.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite