PORTRET Ciprian Carabageac, reprezentantul buzoienilor în expediţia Mont Blanc 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul Ciprian Carabageac, un braşovean stabilit la Buzău, este iniţiatorul unei expediţii istorice pe acoperişul Europei, vârful Mont Blanc, în echipă fiind prezent şi cel mai tânăr alpinist român.

Ciprian este o fire dinamică şi în permanenţă caută oportunităţi pentru a evada din rutină. A venit în Buzău în 2003, după terminarea facultăţii, atras de un contract, ca administrator, la un cunoscut complex hotelier din Buzău, fiind licenţiat în turism. În paralel, şi-a creat propria firmă de consultanţă. „Firma o am din 2005, iar din vara anului 2008 m-am concentrat doar asupra propriei afaceri, prestând diverse servicii de consultanţă şi organizări evenimente bussines în judeţele Braşov, Bucureşti şi Buzău”, spune Ciprian. 

Se implică în organizarea de evenimente umanitare sau ecologice, chiar dacă nu este membru al vreunui ONG. În 2008, de exemplu, tânărul şi prietenii săi, 50 la număr, au curăţat malul râului Buzău iar cu PET-urile strânse au confecţionat o plută. „În urma unei discuţii la o bere cu amicii din redacţia revistei Tur, am pus la cale o premieră judeţeană. Am igienizat un kilometru din malurile râului Buzău, în dreptul Popasului Ciuta, iar ca distracţia să fie completă ne-am împărţit în două echipe şi am făcut o mică regată de navigaţie pe râu în jos”, povesteşte Ciprian Carabageac.

Anul acesta a iniţiat o expediţie, care este deja în curs de desfăşurare, pe Mont Blanc. „Vreau să împlinesc visul unui copil. Îl cheamă Emil, are 13 ani şi practică alpinismul de trei şi îşi doreşte mai mult ca orice să escaladeze cel mai înalt vârf din Europa occidentală: Mont Blanc, înalt de 4.810 metri. Eu, împreună cu tatăl său şi încă doi prieteni, vom încerca să îl ducem acolo”, spune Ciprian, care se află deja în Franţa, la poalele Alpilor, împreună cu grupul de alpinişti.

Întrebări şi răspunsuri:

De unde apetitul pentru atâtea proiecte?
E un obicei „prost” din copilarie, când împreună cu Ionică, un amic care mă însoţeşte şi acum spre Mont Blanc, am poposit pe la Centrul de Tineret al Crucii Roşii Braşov şi am avut ocazia să văd cât bine poţi face altora cu foarte puţin din resursele tale fizice, mentale şi financiare.

Care este următorul proiect?
Sper ca proiectul nostru, care se numeşte „doipaşi”, să capete un statut oficial de fundaţie non-profit, ceea ce ne va ajuta să mobilizăm mai multe resurse pentru actiunile noastre. În proiectul Mont Blanc, dacă cel mai tânăr băiat din România ajunge pe  vârf, dorim să îl şi promovăm pentru a obţine ajutorul unor sponsori pentru viitoarele sale aventuri montane.

PROFIL
Născut pe 10 mai 1980, în municipiul Braşov,
Ocupaţia – manager şi asociat Evolution Consulting
Familie – necăsătorit, singur la părinţi.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite