Piaţa imobiliară: Tot locuinţele cele mai scumpe sunt la mare căutare. Chilipirurile în Buzău sunt rare.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul rămâne cea mai luxoasă, cea mai liniştită, dar şi cea mea scumpă zonă din Buzău. Chiar dacă preţurile locuinţelor s-au înjumătăţit, în ultimii doi ani, datorită recesiunii, buzoienii sunt totuşi pretenţioşi atunci când vine vorba să îşi cumpere un apartament.

Locuinţele în blocurile mai vechi, cu două camere, sunt cele mai căutate în Buzău. Chiar dacă, acum, pe timp de criză, preţurile sunt cele mai importante pentru clienţi, aceştia nu uită şi de zonele în care sunt amplasate apartamentele.
Strada Spiru Haret şi Bulevardul Nicolae Bălcescu sunt preferate datorită curăţeniei şi nu numai.


Aproape de piaţă


„Aceste două artere sunt căutate pentru că sunt foarte liniştite, iar zona Unirii, centru şi Unirii-Nord, datorită distanţei mici faţă de centru şi de centrele comerciale", ne-a spus Tatiana Jipa, agent imobiliar la Agenţia „Sorana Land".


Cei care îşi permit să îşi mai cumpere o locuinţă pe timp de criză spun că trebuie să ţină cont de toate facilităţile pe care le oferă imbilul în care se mută şi mai ales de distanţele faţă de centrul oraşului.


„Îmi place zona Unirii-Nord, unde locuiesc, pentru că este aproape de piaţă, de centrul oraşului, dar şi de supermarketuri. În plus este distanţa mică faţă de grădiniţa fiului meu", spune Raluca Buda, o buzoiancă de 34 ani.


Chilipirul, un vis


Dacă se face o comparaţie de preţuri între cele actuale şi cele practicate în urmă cu doi ani se poate spune că achiziţionarea unui apartament poate fi un chilipir, dat fiind că preţurile s-au înjumătăţit. Preţurile sunt mai mici cu 30 la sută.
Însă adevăratele chilipiruri nu şi-au făcut încă loc pe piaţa imobiliară din Buzău.


„Nu putem vorbi acum de chilipiruri în Buzău pentru că piaţa se menţine încă ridicată. Mai sunt cazuri în care vânzătorii cer de exemplu 110.000 de lei în loc de 120.000, dar aceasta este doar o reducere. Adevăratul chilipir este să găseşti un apartament la jumătate din preţul pieţei"
, ne-a declarat Cătălin Stan, agent imobiliar al Agenţiei „Consentino" Buzău.

Preţuri mai mari, case mai bune


„Preţurile sunt mai mari în zonele Unirii, Spiru Haret sau Bălcescu, iar diferenţa se datorează tocmai faptului că sunt preferate de cumpărători. De exemplu un apartament cu două camere se vinde la preţuri cuprinse între 30.000 şi 40.000 în funcţie de îmbunătăţiri", a mai adăugat agentul imobiliar Tatiana Jipa.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite