Cel mai bătrân asistent social din ţară trăieşte la Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sărăcia, lipsa unui loc de muncă, dizabilităţile de orice fel, numărul mare de copii într-o familie sunt motive pentru care profesia de asistent social este mai actuală ca oricând. În Buzău, o femeie de 88 de ani care a făcut şcoala superioară de asistenţă socială şi-a dorit să cunoască activitatea celor care astăzi practică această meserie. Iar experienţa ei se pare că ajută Direcţia de Asistenţă Socială Buzău în

În trecut, în România a existat un sistem de formare a specialiştilor în asistenţă socială începând din 1929. Maria Meşterelu este una dintre absolventele sistemului. Ea a terminat în 1945 Şcoala Superioară de asistenţă „Principesa Ileana". A învăţat etică, psihologie, pedagogie, sociologie şi alte specialităţi care să o ajute în misiunea ei de salvator de destine.

ABERANT (Video) Asistenţa Socială Buzău este târâtă prin tribunale de instituţii similare din ţară

Maria Meşterelu la şcoală

image

„Erau centre şi acolo era numită câte o asistentă socială. Se făceau anchete sociale şi de exemplu eu descopeream o familie, iar soţii nu erau căsătoriţi civil şi interveneam",ne-a spus Maria Meşterelu.

Ajutorul social acordat astăzi sub forma unor indemnizaţii lunare exista şi în trecut. „Dacă familia respectivă avea mulţi copii, statul îi ajuta. Îi dădeam eu ajutoare băneşti şi în afară de alea la magazie, îi şi îmbrăcam", povesteşte femeia.

Acum la pensie române şocată de ceea ce vede la televizor: copii abandonaţi, bebeluşi daţi în plasament. „Atunci nu erau copii în plasament, nu lua nimeni acasă şi acum nu cred că toţi se ocupă ca să se integreze ca mamă şi ca tată", ne-a spus femeia.

Pentru că i-a plăcut atât de mult meseria pe care a practicat-o o viaţă, doamna Meşterelu nu poate sta deoparte. Aşa se face că a sunat la Protecţia Copilului şi a început să se intereseze de atribuţiile acestei instituţii. „Este foarte important să ştim că asistenţa socială are o istorie, doamna Meşterelu ne poate povesti ce însemna dificultate socială acum 50- 60 de ani", ne-a declarat Claudia Roşioru, directorul DGASPC Buzău.

Între cele două femei care şi-au ales misiunea de a face asistenţă şi protecţie socială, una în urmă cu mai bine de o jumătate de secol, cealaltă în zilele noastre, s-a creat o punte sufletească menită să-i salveze din necaz şi nevoie pe cei vulnerabili.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite