Turmele de mistreţi au băgat groaza în satele de pe dealurile Buzăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape că nu există noapte în care terenurile agricole sau grădinile din zona colinară a judeţului să nu fie călcate de mistreţi. Primăriile de pe dealul Istriţa, Valea Slănicului şi Valea Râmnicului au fost asaltate de localnici revoltaţi că nu se iau măsuri împotriva porcilor sălbatici.

La Merei, zeci de gospodari s-au ales cu producţii extrem de mici la porumb şi cartofi, de pe loturile aflate în apropierea unor păduri.

„Toată vara au venit oameni din comună să îmi ceară să luăm măsuri împotriva mistreţilor. Probleme mari cu porcii avem de mai mulţi ani în satele Valea Puţului, Ciobănoaia, Nenciuleşti însă ca anul ăsta nu a fost niciodată. Nu-i putem ajuta decât cu notificări la Asociaţia Vânătorilor", declară Ion Fătu, primarul din Merei.

Porcii mistreţi fac ravagii şi în grădinile sătenilor de pe Valea Slănicului, în căutarea hranei. Comuna Cernăteşti, aflată la doar 25 de kilometri de municipiul Buzău, este vizitată noapte de noapte de turmele de sălbăticiuni, care au ajuns să prăduiască chiar grădinile din spatele caselor.

"Nu e vorba doar de un porc, ci de turme cu zece, douăzeci de porci. Mănâncă grăunţele şi lasă coceanul. Porcii mari apleacă firul de porumb cu pieptul iar ceilalţi din spate vin şi mănâncă", spune Costică Dobre, unul dintre săteni.

"Ne este frică să ieşim seara pe stradă, fiindcă au fost văzuţi de multe ori aproape de centrul satului", completează un alt localnic, din satul Fulga, comuna Cernăteşti.

Potrivit unui bilanţ al Primăriei Cernăteşti, pe raza comunei sunt peste 400 de hectare de teren pe care oamenii nu le mai cultivă, de teamă că mistreţii le mănâncă tot.

Şi la Topliceni, lângă Râmnicu Sărat, sunt probleme mari cu mistreţii. Aici, majoritatea localnicilor are teren agricol la poalele dealurilor, între pâlcuri de pădure. Praful de pucioasă împrăştiat pe tarla sau câinii de pază nu mai reuşesc demult să ţină animalele la distanţă.

Patru sute de porci, în vizor

Vânătorii din AJVPS Buzău anunţă că vor elimina până la sfârşitul iernii aproape jumătate din populaţia de mistreţi de pe fondul forestier care le aparţine.

„Se înmulţesc foarte repede şi vin aproape de sate, pentru că sunt alungaţi din habitatul lor de câini sau animalele duse la păşunat. În baza autorizaţiilor, între 1 august şi 31 ianuarie vor fi împuşcaţi 446 de porci mici şi mari", declară Gheorghe Cighir, preşedintele AJVPS Buzău.

La ultimul recensământ cinegetic, pe cele 400.000 de hectare de fond de vânătoare al AJVPS, reprezentând 80% din suprafaţa împădurită a judeţului, au fost număraţi aproape o mie de porci sălbatici.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite