Calitatea apei s-a îmbunătăţit în Micro III

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce ani de ani la rândul reclamaţiile cu privire la calitatea apei din Buzău nu au contenit, compania furnizoare a găsit în cele din urmă soluţia salvatoare. Un sistem german de izolare a conductelor funcţionează cu rezultate în cartierul Micro III şi urmează să fie extins şi în alte zone cu probleme. 

Compania de Apă nu a găsit resursele financiare pentru înlocuirea tuturor conductelor de alimentare vechi şi ruginite şi de aceea au apelat la o soluţie mult mai ieftină. Au importat din Germania o substanţă, care, injectată în conducte formează o peliculă ce împiedică antrenarea depunerilor. A trecut însă ceva vreme până când sistemul a ajuns să fie utilizat, căci autorităţile sanitare s-au lăsat convinse cu greu că nu este dăunător consumatorilor. Specialiştii de la Compania de apă au insistat că nu intenţionează să-i folosească drept cobai pe locuitorii din cartierul Micro III, unde urma să fie folosit, şi au reuşit să obţină toate aprobările. „ Sistemul a început să dea rezultate. Verificările noastre arată că în zonă calitatea apei s-a îmbunătăţit. De la abonaţi nu am mai avut reclamaţii în ultima vreme” ne-a declarat Dumitru Cristea, directorul operaţional al Companiei de Apă.

Urmează zona Dorobanţi

Consumatorii au observat la rândul lor că ceva s-a schimbat în bine în privinţa apei de la robinet, dar unii sunt în continuare sceptici. „ Apa e ceva mai bună de la un timp. Nu mai e plină de mizerie ca înainte, dar să vedem cât o să dureze” spune Nicolae Dan. Reprezentanţii Companiei de Apă susţin că verificările făcute din luna martie şi până acum arată că investiţia nu a fost inutilă şi de aceea sunt hotărâţi să aplice soluţia şi în alte zone ale oraşului. Vizate sunt cartierele Micro V, Broşteni şi Dorobanţi, de unde vin acum reclamaţiile. 

Perioada de teste va mai dura câteva luni pentru ca specialişti să se convingă că totul merge ca la carte. În Germania soluţia se aplică odată cu montarea ţevilor, pe instalaţii noi, în timp ce la Buzău conductele vechi de zeci de ani sunt pline de rugină, de aceea apar unele rezerve.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite