Buzoienii vor petrece Ziua Naţională cu fasole cu ciolan şi tocăniţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Buzăul va fi gazda mai multor manifestări dedicate Zilei Naţionale a României. De dimineaţă, începând cu ora 10.00, este programat la Monumentul Eroilor Neamului din faţa Prefecturii un ceremonial militar de comemorare şi omagiere a eroilor neamului românesc.

Acţiunea va cuprinde oficierea unui serviciu religios, depuneri de coroane şi jerbe de flori, alocuţiuni ale oficialităţilor publice locale precum şi defilarea Gărzii de Onoare. “La eveniment vor participa şase plutoane de militari de la Batalionul de Război Electronic, Batalionul 47 Comunicaţii şi Informatică, Batalionul 200 Stat Major şi Deservire, Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene Aurel Vlaicu Boboc,  Şcoala Militară de Maiştri şi Subofiţeri Traian Vuia de la Boboc”, a declarat maiorul Remeo Feraru, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Operaţional Întrunit „Mareşal Alexandru Averescu”. După ceremonialul militar, buzoienii sunt aşteptaţi la déjà obişnuita cină populară, cu fasole cu ciolan şi ţuică fiartă. 

Mai târziu, la ora 12, ANTREC Buzău organizează la Pensiunea Casa cu Tei o nouă ediţie a sărbătorii “Căsuţa cu Pridvor”, eveniment unde pensiunile se întrec în artă culinară şi servicii turistice. Aici vor fi lansate un ghid gastronomic al pensiunilor, cartea “Dictatura gastronomică a lui Bacalbaşa” şi decalogul pensiunilor. “Cel mai interesant moment va fi prepararea unei tocăniţe naţionale de către bucătarii tuturor pensiunilor prezente, din care vor fi serviţi toţi invitaţii”, a declarat Cristina Partal, preşedinte ANTREC Buzău.

Seara, după ora 20, buzoienii sunt aşteptaţi în T’essence Pub să petreacă o seară românească, cu ţuică şi vin fiert, mâncare tradiţională românească şi multă muzică populară.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite