Buzoienii aleg plantele pentru a scăpa de boli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tratamentele naturiste se iau după sfatul fitoterapeutului
Tratamentele naturiste se iau după sfatul fitoterapeutului

Tot mai multe persoane apelează în ultimul timp la ajutorul fitoterapeuţilor pentru a se vindeca de diverse afecţiuni cu ajutorul plantelor. De la simple răceli şi până la boli mai grave, plantele medicinale pot face minuni. Sunt însă şi persoane care consideră că un ceai de plante nu poate avea acelaşi efect ca un medicament preparat în laborator.

De câţiva ani au început să apară în Buzău aşa numitele farmacii naturiste sau plafarele. Buzoienii au început repede să apeleze la medicamentele naturale oferite de către acestea, însă unii dintre ei nu au ştiut că tratamentele naturiste se iau tot după o reţetă prescrisă de un fitoterapeut, după o şedinţă avută cu un astfel de specialist.

„Prin plante se pot trata o multitudine de patologii, dar din păcate nu este suficient doar tratamentul fitoterapeutic. În primul rând, în vindecarea patologiilor pe care le avem, rolul cel mai important noi îl deţinem, adică psihicul nostru şi puterea noastră de a crede în vindecare, iar apoi vin remediile", ne-a spus Rodica Bădulescu, consultant fitoterapeutic.


Cei mai mulţi dintre buzoienii care au apelat până acum la medicina naturistă au făcut-o din cauza nemulţumirilor legate de serviciile oferite de către medicina alopată. „Eu am venit pentru prima data la fitoterapeut pentru că am luat atât de multe medicamente până acum încât mă doare stomacul şi tot nu mă simt bine. Chiar vreau să încerc un tratament naturist pentru că multe dintre cunoştinţele mele s-au simţit bine după o cură cu plante", ne-a spus Ioana Firon, o buzoiancă de 56 de ani.

Dorinţa buzoienilor de a se vindeca în mod natural de afecţiunile pe care le au a fost observată şi de către fitoterapeuţi. „Din 9- 10 pacienţi pe care eu îi consiliez pe zi, cel mult doi sunt la control, adică pentru a doua oară la cabinet, restul sunt pentru prima dată. După tratamentul natural prescris, îi chemăm la control după trei luni", ne-a declarat Rodica Bădulescu, consultant fitoterapeutic.


Nici medicii nu sunt total împotriva tratamentelor naturiste, însă consideră că acestea nu au acelaşi efect ca medicamentele produse în laborator. „Eu nu sunt total împotriva tratamentelor pe bază de plante, însă consider că nu pot fi luate fără alte medicamente. Lumea trebuie să ţină cont că sunt şi plante care pot face rău, de exemplu ceaiul de cruşin folosit pentru constipaţie s-a demonstrat că este cangerigen. Pentru a putea apela la un tratamente naturist, un pacient trebuie să ştie foarte bine ce probleme mai are şi ce efecte adverse poate avea acel tratamet. În plus, când este vorba de o boală mai gravă , nu este indicat doar un tratament naturist", ne-a spus Karmencita Pricop, medici generalist.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite