Surpările din Buzău vor deveni studiu de caz la nivel internaţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Buzăul va fi pregătit pentru a preveni alunecările de teren, inundaţiile sau cutremurele. Acesta este scopul unui proiect în valoare de 1,7 milioane de euro finanţat de Uniunea Europeană ce cuprinde patru ţări: România, Italia, Polonia şi Franţa.

În România, judeţul Buzău este cel care va beneficia de studiile de caz efectuate de cercetători, fiind preferat din cauza frecvenţei mari a alunecărilor de teren şi inundaţiilor.

„Prin acest proiect se va crea un centru integrat de avertizare în timp real a alunecărilor şi inundaţiilor.Astfel, când se vor emite avertizări de cod galben sau portocaliu, autorităţile locale şi ISU vor şti care sunt zonele expuse riscului", a explicat Mihai Micu, profesor la Institutul de Geografie.


În zone precum Chirleşti şi Siriu se vor face studii de caz cu aparatură de ultimă generaţie de către cercetători veniţi din cele patru ţări, care se vor finaliza în 2015.

„Scopul final este de realizare a unei valori regionale, o privire de ansamblu în ceea ce priveşte susceptibilitatea, hazardul şi riscul la alunecări de teren, precum şi detalierea acestora prin studii de caz. Practic se va realiza un centru de avertizare a hazardelor naturale care va oferi soluţii în timp real", a adăugat profesorul.


De beneficiile acestui proiect vor profita atât autorităţile locale, cât şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

„Acest proiect va aduce beneficii, pentru că noi vom şti să găsim noi forme şi metode de pregătire, noi concepţii de prevenire a populaţiei şi se va monitoriza mai atent şi în timp real riscurile pe care le avem în atenţie. Vom şti unde să ne concentrăm atenţia cu prioritate", a declarat lt. col Dănuţ Nicolae, comandantul ISU Buzău.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite