Vlad George Aurelian a lăsat fotbalul de performanţă pentru catedră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A renunţat exact când ajunsese să fie transferat în liga secundă, la FCM Dunărea Galaţi, alegând misiunea de a-i face pe elevi să simtă plăcerea de a face sport.

Vlad George Aurelian este profesor de educaţie fizică şi sport la Liceul CFR şi a făcut toate acestea numai pentru a sta în mijlocul elevilor pe care îi învaţă zilnic cât de multe beneficii le aduce practicarea sportului.

George Vlad a început să joace fotbal pe maidanele Buzăului, ca mai toţi copii.

"Eram la o miuţă în curtea şcolii 16 când m-a remarcat profesorul Oncioiu şi m-a chemat de a doua zi la antrenament, aveam 11 ani. Când am terminat junioratul, m-am transferat la Chimia unde am jucat doi ani", îşi aminteşte profesorul.

Şi-a continuat ascensiunea, ajungând la Dunărea Galaţi, echipă din liga a doua. Apoi a urmat unul dintre cele mai grele momente din viaţă, când a trebuit să aleagă între performanţa sportivă şi facultate.

„Admiterea o dădusem la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, a trebuit să aleg, ori studiile în Capitalăm, ori fotbal la Galaţi. Cred că am făcut un lucru bun, ptrefrând să ajung cât mai devreme la catedră", a spus George Vlad.

Cum a absolvit facultatea, tânărul profesor a avut şansa să întâlnească unul dintre cei mai bine cotaţi profesori de educaţie fizică de la care a învăţat cum să se poarte cu elevii.

"În primul an de activitate am lucrat cu profesorul Romeo Iamandi la Liceul CFR. A avut o mare influenţă asupra mea, după părerea mea a fost unul din monştrii sacri ai învăţământului buzoian. Stăpânea secretul meseriei şi am furat cât am putut din experienţa dumnealui", ne-a declarat Vlad George Aurelian.

A fost cel mai tânăr director de şcoală din judeţ
În perioada 2003-2008, a predat la Şcoala de Coordonare Haleş unde, pentru o perioadă de doi ani, a fost şi director.

"Aveam 27 de ani şi eram cel mai tânăr director de şcoală din judeţ. Am acceptat să mă duc director acolo ca să las în urma mea ceva. Prima dată când am intrat în acea şcoală mirosea a mucegai, era totul gri, era totul vechi şi aveau o singură maşină de scris. Când am terminat totul, aveau laborator de informatică, acces la internet în sălile de clasă. Îmi făcusem treaba şi am demisionat pentru că nu mai era o provocare", povesteşte profesorul.

S-a întors ca profesor la liceul la care a învăţat meserie, cu acelaşi crez ca la debutul la catedră.

"Misiunea mea este să-i fac pe copii şi mai ales pe părinţi să conştientizeze cât de important este să fie cât mai mult timp pe terenul de sport. Tendinţa este inversă, se preferă orice altceva decât mişcarea fizică, air acest lucru se vede cât de afectată este starea de sănătate a naţiunii, general vorbind", a mai adăugat George Vlad.

Întrebări şi răspunsuri

Care este cea mai mare satisfacţie a unui profesor?
Mă mai sună elevii la mulţi ani după ce au absolvit şi îmi spun ce fac, unde au ajuns. Sunt câţiva plecaţi în străinătate şi mă sună să vorbim. Înseamnă că am făcut ceva pentru ei dacă nu m-au uitat, e cea mai mare satisfacţie posibilă. Am mulţi elevi care au terminat Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi sunt mândru, pentru că i-am influenţat şi eu.

Sunt diferenţe între profesorii de sport şi colegii de cancelarie?
Niciun alt profesor nu cunoaşte copiii decât profesorul de educaţie fizică, pentru că ei îi văd în bancă la ore, eu îi văd pe teren, liberi, când dau frâu adevăratei lor personalităţi.

Ce îi place
Competiţia, provocările, lucrurile bine făcute, duse până la capăt. Nu mă impresionează atât de mult cel care câştigă locul I cât mă emoţionează actele de fair-play. Îmi place foarte mult să schiez. Atunci când sunt pe pârtie mă simt liber cu adevărat.

Ce nu îi place
Nu îmi place să fiu minţit, nu îmi place să dezamăgesc. Eu nu am întârziat în viaţa mea niciodată la o întâlnire sau la serviciu şi nu îmi plac oamenii care întârzie sau nu se ţin de cuvânt. Urăsc aroganţa şi oamenii care vor să pară altceva decât sunt.

PROFIL
Născut: 12 iulie 1976 la Buzău
Familie: Căsătorit, un copil
Profesie: Profesor de educaţie fizică şi sport

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite