Buzău: Un concubin gelos şi-a „operat” vecina cu un bisturiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un localnic, de 33 de ani din comuna Ziduri şi-a terorizat fosta concubină şi vecinii de pe stradă după ce aseară s-a gândit să mai dea o raită prin curtea fostei iubite.

Ghinionul a făcut ca o vecină în vârstă de 56 de ani să-i iasă în cale bărbatului furios care n-a mai stat pe gânduri şi şi a lovit-o pe unde a apucat cu un bisturiu chirurgical.

Poliţistul a intervenit la faţa locului şi a solicitat intervenţia unui echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, victima fiind transportată la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat.
    
Suspectul, care a fugit imediat după comiterea faptei, a fost prins şi condus la sediul Poliţiei.
 
Oamenii legii au luat împotriva nărăvaşului concubin, măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violare de domiciliu şi agresiune.
    
Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Sărat.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite