Buzău: Ultimele pregătiri pentru Campionatul Mondial de Enduro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul Extreme Adventure în parteneriat cu asociaţia „Monteoru Renaissance", care va asigura un program special pentru turiştii străini, pregăteşte ultimele detalii pentru cea de-a noua etapă a Campionatului Mondial de Enduro.

Competiţia mondială este organizată în premieră în România şi se va desfăşura la Buzău în perioada 9-10 iulie pe un traseu de 75 de kilometri.

La eveniment vor participa peste 100 de sportivi de elită din toată lumea. La startul celor trei speciale denumite Enduro Test, Extreme Test şi Cross Test se vor alinia 50 din cei mai buni rideri de pe planetă .

Astfel sunt aşteptaţi să ajungă la Buzău vedetele enduro indoor Joakim Ljunggren din Suedia, dublu vicecampion mondial şi Taddy Blazusiak din Polonia.

La start se vor alinia şi alte nume sonore ale acestui sport ca  finlandezul Mika Ahola, francezul Johnny Aubert și spaniolii Ivan Cervantes şi Jordi Viladoms acesta fiind şi dublu medaliat cu bronz la cea mai veche competiţie de enduro.

Vedetele mondiale vor putea fi văzute la Buzău încă de pe data de şapte iulie, când în Piaţa Dacia din centrul municipiului va fi amenajat cartierul general al competiţiei.

Etapa Enduro Test se va desfăşura în staţiunea Sărata Monteoru în zona pensiunii "La Păducel" iar celelalte două speciale Extreme Test şi Cross Test se vor organiza pe traseul de lângă albia pârâului Câlnău de la Mărăcineni, acolo unde se desfășoară de obicei trialul de la Romanian Extreme Adventure.

Enduro înseamnă parcurgerea unui traseu predominant pe teren accidentat. Cursele la care participă motociclete de teren şi maşini cu tracţiune integrală, solicită la maxim atât rezistenţa piloţilor cât şi a vehiculelor de competiţie.

În ultimii ani, organizatorii de curse extreme au ales zonele muntoase şi colinare ale Buzăului pentru peisajele sălbatice care, pentru ei, reprezintă o mare provocare.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite