Buzău: Jugaru este din nou primar, după ce ordinul de suspendare a fost anulat de judecători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tribunalul Buzău
Tribunalul Buzău

Un primar din judeţul Buzău, condamnat pentru deturnare de fonduri europene, revine la conducerea comunei, după ce judecătorii au anulat ordinul prefectului de suspendare a acestuia din funcţie.

Tribunalul Buzău a anulat, miercuri, prin sentinţă judecătorească, un ordin al Prefecturii Buzău, prin care primarul Neculai Jugaru, din comuna Râmnicelu, fusese suspendat în urma condamnării sale la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru deturnare de fonduri.
“Aseară am luat act de decizia instanţei. Judecătorul s-a ponunţat atât pe excepţia tardivităţii cât şi pe fond. Conform legii nu mai există cale de atac, ci doar varianta ca judecătorul să ofere posibilitatea de recurs, având în vedere că are un antecedent juridic în acest sens”, a declarat prefectul Paul Beganu.

Prefectul este uimit de decizia instanţei: “Îmi menţin părerea că nu am făcut niciun abuz prin emiterea acestui ordin, am respectat prevederile legilor 215 şi 393, l-am emis în termen deci nu am făcut altceva decât să iau act de soluţia instanţei penale şi ca atare să dispun prin ordin suspendarea din funcţie. Mă întreb, dacă ordinul este desfiinţat şi primarul revine în funcţie, să înţeleg că prima sentinţă nu a fost bună?”.

În decembrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti l-a condamnat pe Jugaru la 3 ani de închisoare cu suspendare şi interzicerea pe 2 ani a drepturilor electorale, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Ca manager al unui proiect PHARE pentru romi, Neculai Jugaru a obţinut fără drept suma de 34.000 de euro.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite