Buzău: Sute de hectare de teren arabil şi mai multe gospodării afectate de inundaţii în comuna Cilibia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Precipitaţiile abundente căzute în ultimele zile şi încălzirea bruscă a vremii care a dus la topirea zăpezii au generat inundaţii de amploare în zona Gării din localitatea Cilibia.

Astfel pe izlazul comunal din Cilibia  s-a acumulat o mare cantitate de apă care a acoperit  circa 300 de hectare din terenurile arabile .

De asemenea  au fost afectate mai multe gospodării, după ce apa a intrat în curţile sătenilor. „Alarma a fost dată astăzi de către Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Cilibia care a anunţat dispeceratul ISU Buzău. La această oră mai multe echipaje ale inspectoratului pentru situaţii de urgenţă acţionează pentru construirea unui dig de protecţie în jurul unei case, în care se infiltrează apa” a declarat pentru Adevărul purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, căpitanul Gabriela Boiangiu.

La faţa locului s-a deplasat şi preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul Paul Beganu, pentru a evalua situaţia creată precum şi pagubele poduse.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite