Buzău: Spitalul de Psihiatrie, asaltat de minori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Problemele părinţilor, consumul de etnobotanice, tutun sau alcool dar şi modelele negative au un impact major asupra tinerilor. Psihiatrii buzoieni acordă şi peste 100 de consultaţii pe zi la minori după ce în ultimul an tulburările psihice la copii au crescut cu peste 30%, cifră care era de neconceput în urmă cu câţiva ani.

Potrivit datelor frunizate de medicii specialiști în psihiatrie infantilă, abuzurile din familie, alcoolismul, consumul de etnobotanice şi alimentaţia precară au făcut ca la Buzău să fie înregistrat un potop de cazuri de copii afectaţi de boli psihice.


Mai grav este că dintre toate aceste boli, tulburările de conduită la minori au ajuns să fie în top în urma unor studii care au reieşit în urma expertizelor efectuate de psihiatrii specialişti ca urmare a comiterii de infracţiuni de către copii.


Medicii psihiatrii cred că la unii copii acest aspect e oarecum justificat, sărăcia împingându-i pe minori să fure de nevoie.
Pe de altă parte cei mai mulţi dintre minorii care săvârşesc fapte antisociale, ajung în astfel de situaţii datorită lejerităţii educative în familie, dar şi din societate.


"Ajung să dea în cap şi să fure pentru că aceasta este exemplul pe care îl primesc în familie şi din nefericire şi în societate. Surpriza neplăcută este că văd şi copii care provin din familii cu nivel economic mai ridicat, care săvârşesc astfel de fapte. Pericolul este că unii dintre ei care mai consumă şi droguri ajung să se sinucidă", a declarat psihiatrul Nicolae Enache, şeful Secţiei de Neuropsihitrie Infantilă din Buzău.


Problemele părinţilor, lipsa banilor, dezinteresul faţă de educaţia celor mici, dar şi îmbolnăvirea progresivă a populaţiei, au generat un adevărat efect de bumerang, cu repercusiuni grave asupra tuturor grupelor de vârstă ale minorilor.


Copii fără sentimente


Psihologii şi medicii psihiatri buzoieni spun că în prezent, copiii de la cele mai fragede vârste nu mai interacţionează cu societatea şi mai grav încep să nu mai aibă sentimente.
„Agresivitatea e pe primul plan şi e determinată mai ales de faptul că stau cu ochii în calculator. Apoi avem de-a face nu numai cu o criză financiară ci şi cu una morală. Acum, dacă părinţii sunt foarte tensionaţi, foarte stresaţi de condiţiile economice, nici pentru copii nu mai au timp şi nici disponibilitate suficientă. Aşa se face că minorii cresc, mai nou, într-o situaţie de semiorfani şi apoi ajung să aibă tot felul de tulburări psihice, de la nevroze şi până la tulburări de conduită", ne-a declarat psihiatrul Maria Cristache.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite