Buzău: Şoferii fac depăşiri chiar şi în dreptul căii ferate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În trei ore cât au supravegheat o trecere de cale ferată din oraşul buzoian Pogoanele, poliţiştii au oprit 12 şoferi, dintre care zece pentru exces de viteză şi doi pentru depăşiri neregulamentare.

În intervalul orar 14.00 – 17.00, poliţiştii au acţionat pe DN 2 B la trecerea la nivel cu calea ferată Bâlhacu. Două dintre sancţiuni au vizat nerespectarea regulilor privind efectuarea depăşirilor.

O tânără de 26 de ani din Brăila şi un bărbat în vârstă de 38 de ani din Galaţi s-au angajat în efectuarea unor depăşiri în zona în care această manevră era interzisă. În ambele situaţii, pe lângă sancţionarea cu puncte amendă s-a luat şi măsura tehnico-administrativă de suspendare a permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.

Celelalte zece sancţiuni contravenţionale au fost aplicate vitezomanilor, unul dintre ei, un brăilean de 33 de ani, rămânând fără permis după ce maşina pe care o conducea a fost înregistrată de radar rulând cu 102 km/h în localitatea Bâlhacu.


Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite