Buzău: Selecţie pentru cursurile gratuite de instruire în limbaj mimico-gestual

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Buzoienii care vor să deprindă tainele comunicării prin semne mai pot, până pe 22 februarie, să se înscrie la modulul de pregătire în urma căruia vor primi o diplomă de atestare a iniţierii în acest domeniu.

„Candidaţii sunt anunţaţi în urma evaluării dosarelor şi, în situaţia în care sunt prea multe solicitări, vor avea prioritate voluntarii care utilizează limbajul mimico-gestual în programe şi proiecte sociale, apoi absolvenţii unei şcoli speciale de surdo-muţi. Alt criteriu îi va avea în vedere pe lucrătorii din  sistemul social, sănătate sau educaţie”, precizeaza Ionica Tarău, responsabil Asociaţia „1 Iunie 2001” Buzău.

Pe 25 februarie se va forma grupa de pregătire în baza selectării solicitărilor primite, fiind disponibile în prima etapă 20 de locuri. Cursurile se vor derula pe o perioadă de trei luni, partea teoretică şi cea practică fiind susţinute de interpreţi autorizaţi în limbaj mimico-gestual. Pregătirea propriu-zisă începe pe 26 februarie, urmând ca participanţii să efectueze un program de instruire de două ori pe săptămână, marţi şi vineri, la care se mai adaugă alte două întâlniri lunare, sâmbăta.

Cei interesati pot trimiteCV-uri pe adresa de e-mail a organizaţiei - unuiunie2001@yahoo.com - sau direct la sediul de pe strada Horticolei, nr.56.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite