Buzău: Şcoală generală închisă temporar din cauza gerului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 200 de elevi din cadrul Şcolii Generale din Comuna Merei au fost trimişi astăzi acasă din cauza condiţiilor meteo nefavorabile care au împiedicat începerea cursurilor.

NU RATA:

Victimă a gerului. Un copil a ajuns în hipotermie, la spital

La Şcoala Generală din Merei au început în urmă cu trei ani ample lucrări de reabilitare dar fondurile insuficiente alocate acestei investiţii a făcut ca lucrările să bată pasul pe loc.

Potrivit autorităţilor locale comunale, elevii care învaţă în câteva săli de clasă în incinta căminului cultural au fost trimişi acasă la recomandarea directorului unităţii. „A venit directorul la mine şi mi-a spus că este prea frig pentru a se mai ţine cursuri în aceste săli. Mi-a solicitat aprobarea să suspendăm orele până joi şi am fost de acord. Este adevărat că elevii învaţă în acest local pentru că nu s-a reuşit până acum reabilitarea şcolii din lipsă de bani. Este o măsură temporară”, a declarat primarul comunei Merei Ion Fătu.

Despre această măsură a fost informat şi Inspectorul General Florina Stoian care spune că această situaţie s-a creat după ce primăria din localitate s-a angajat în nişte investiţii costisitoare. „Primăria din Merei a fost reabilitată într-un an şi jumătate deşi este cât două şcoli. Primarul ar fi trebuit să se gândească la faptul că se angajează la nişte cheltuieli costisitoare făcute pe un final de proiect. Avem cheltuieli foarte mari cu reabilitarea mai multor şcoli din judeţ şi din acest motiv nu s-au mai alocat fonduri şi aici”, a mai spus Florina Stoian.

La Buzău mercurul termometrelor a rămas în această dimineaţă încremenit la minus 15 grade iar pe timpul zilei temperatura aerului nu a depăşit minus 9 grade.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite