VIDEO Şase tineri s-au bătut pentru crucea aruncată în apa râului Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 500 de enoriaşi din Buzău au înfruntat astăzi frigul, pentru a participa la slujba de sfinţire a apei de bobotează.  Ceremonia a fost oficiată pe malul drept al râului Buzăul, în apropierea podului de la Mărăcineni.

Procesiunea a început încă de dimineaţă de la ora 9.00, cu slujba de liturghie ţinută la biserica Sfântul Sava, pentru ca apoi pelerinii să pornească pe un traseu de trei kilometri către râu.

Tradiţia cere apoi ca mai multi tineri curajosi să se arunce în apa îngheţată a râului pentru a recupera un crucifix din lemn aruncat de un sobor de preoţi.

Cu o jumătate de oră înainte de momentul aruncării crucii, tinerii, 6 la număr, s-au dezbrăcat ca să se adapteze mai bine temperaturii.

Impactul cu apa rece ca gheaţa nu i-a împiedicat  să se lupte din răsputeri ca să o prindă şi apoi să o aducă la mal. Tradiţia populară spune că bărbatul care sare în apa rece a râului şi prind primul Sfânta Cruce aruncată de preoţi, va avea noroc tot anul.

Buzoianul de 23 de ani, Aurel Burlacu, tânărul care a reuşit să scoată crucea la mal patru ani la rând, confirmă că pe undeva e un sâmbure de adevăr. “Am reuşit şi anul acesta să scot Sfânta Cruce la mal alături de prietenul meu Costin Podaru. Anul trecut după ce am prins crucea am avut noroc în dragoste şi toată iarna nu am răcit. Apoi mi-am găsit de lucru. Acum nu vreau decât sănătate de la Dumneazeu”, mai spune Aurel Burlacu.

Credincioşii au ascultat apoi cuvintele preoţilor după care s-au aşezat la rând ca să primească agheazma mare împărţită dintr-o cisternă de cinci tone.

Este cunoscut că apa sfinţită la bobotează are puteri tămăduitoare. Băută dimineaţa pe stomacul gol, după rugăciune, agheazma te vindecă de boli, te păzeşte de oameni răi iar de-ţi stropeşti casa nu vei fi călcat de hoţi. “În fiecare an vin să iau agheazmă pentru toată familia pentru că ne spălăm de păcate şi ne merge bine tot anul dacă bem apă sfinţită. Ne păzeşte de rău şi alungă vrăjmaşii”, crede Geta Costea, de 50 de ani, enoriaşă din Buzău.

Râul Buzău este singura apă curgătoare sfântă, prin sacrificarea în anul 372 a lui Sava Gotul, un credincios ale cărui minuni i-au speriat pe năvălitorii goţi.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite