Buzău: Protestul enoriaşilor din Maxenu s-a mutat astăzi la Prefectură şi la Arhiepiscopie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O sută de săteni au mărşăluit pe străzile Buzăului, nemulţumiţi de aducerea unui nou preot în localitatea lor. Enoriaşii s-au adunat încă de dimineaţă în faţa Prefecturii, sperând ca autorităţile locale să găsească o rezolvare la situaţia din comuna lor, provocată de venirea unui al doilea preot.

Un nou episod al scandalului din Maxenu s-a derulat astăzi de dimineaţă. O sută de săteni s-au strâns în faţa Prefecturii, scandând lozinci în apărarea preotului Florin Moldoveanu, cel care le-a renovat biserica. „Noi îl vrem pe părintele Moldoveanu că el este cel care s-a urcat şi a pus crucea pe biserică. Noi îl vrem pe el şi atâta tot", ne-a spus unul dintre enoriaşii din Maxenu, participant la protest.


Scandalul în localitate a început în urmă cu un an, când la parohia din Maxenu a fost adus un al doilea preot, pe care sătenii nu-l vor. Încă de atunci enoriaşii s-au declarat nemulţumiţi, însă în urmă cu câteva săptămâni răbdarea acestora s-a sfârşit şi au blocat intrarea în biserică. „Nu e normal să se întâmple aşa ceva, noi vrem să stăm la slujbă în biserică, nu să stăm pe stradă. Nu vrem slujbă cu poliţia lângă noi", a spus Păuna Marin, localnică.


Grupul de localnici a protestat timp de 30 de minute în faţa Prefecturii, cu pancarte şi scandând diverse lozinci, menite să apere onoarea preotului pe care ei îl vor. Aceştia au încercat să găsească o rezolvare la autorităţile locale. „Am fost patru persoane care am vorbit cu domnul subprefect. Am expus problema care ne doare, dânşii aveau deja o adresă făcută de către Consiliul Local Ţinteşti împreună cu oamenii nemulţumiţi şi au trimis-o la Arhiepiscopie şi aşteaptă răspuns. Sperăm măcar ca acest conflict dintre noi să fie mediat de cineva independent", spune Ion Tudor, dascălul bisericii din Maxenu.


Enoriaşii au mărşăluit apoi străzile oraşului pentru a ajunge la Arhiepscopia Buzăului şi Vrancei. Pe tot drumul localnicii au continuat să strige lozinci în apărarea preotului Florin Moldoveanu. Ajunşi în faţa Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, nicio faţă bisericească nu a ieşit să discute cu ei. Acum enoriaşii sunt mai hotărâţi ca oricând să meargă cât mai departe pentru a găsi o rezolvare. „Noi nu ne înţelegem cu Episcopia, Episcopia nu se înţelege cu noi, suntem ca doi magneţi care se resping. Vrem să ne dea liniştea pe care o avem înainte şi vrem să mergem cât de departe putem ca să găsim o rezolvare", a mai adăugat dascălul.


Enoriaşii din Maxenu au stat mai bine de o oră în faţa Arhiepiscopiei, aşteptând zadarnic să discute cu un reprezentant al instituţiei.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite