UPDATE Buzău: Primarul din Topliceni, vinovat de producerea unui accident rutier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul comunei buzoiene Topliceni, soţia acestuia şi fiul lor, au fost răniţi, în această dimineaţă, într-un accident rutier produs la ieşirea din Râmnicu Sărat.

Viorel Panţuru, de 41 de ani, se deplasa cu autoturismul proprietate personală către Focşani. La ieşire din Râmnic, primarul a virat stânga, fără să se aigure, pe o porţiune marcată cu linie continuă dublă, pentru a ajunge într-o benzinărie.

image

Maşina acestuia a fost izbită violent de un autoturism de Bacău care venea din faţă cu viteză mare. În urma impactului, cele două autoturisme s-au răsturnat pe refugiul din faţa benzinăriei, şase persoane din ambele maşini fiind rănite. „Din cercetările efectuate la faţa locului de echipa operativă, a rezultat că un bărbat în vârstă de 41 de ani din comuna Topliceni, aflat la volanul unui autoturism ce se deplasa către Focşani, a efectuat virajul la stânga fără să se asigure corespunzător, încălcând marcajul axial continuu, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un băcăuan de 20 de ani”, precizează Poliţia, într-un comunicat de presă.



Primarul, soţia şi băiatul lor au ajuns la spitalul judeţean de urgenţă Buzău iar de aici doi dintre pacienţi au fost transportaţi la Bucureşti. „Din punct de vedere hemodinamic, cei trei pacienţi sunt stabili însă au suferit politraumatisme severe. Avem o pacientă de 35 de ani care a fost transferată cu elicopterul la spitalul Floreasca cu politraumatism cranio-facial, fractură de femur, fractură de humerus, traumatism toraco-abdominal şi un pacient de 16 ani, cu traumatism cranio-facial, cu fractură de mandibulă, care a fost transferat la spitalul clinic de urgenţă Arsenie Bagdasar”, a declarat Luminiţa Turcu, asistentă şefă la UPU Buzău.

image

Pe numele primarului din comuna Topliceni a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite