Stiri din Buzau

DEZVĂLUIRI: Escrocheriile imobiliare i-au adus condamnarea primarului unei comune buzoiene

18 iunie 2011, 06:12 |  Autor: Denisa Baciu | 

Cuvinte cheie: buzau, primar, calvini, escrocherii, imobiliare,

Aurelia Catrinoiu şi primarul Valeriu Bîtu, care a lăsat-o fără teren

Buzău

Aurelia Catrinoiu şi primarul Valeriu Bîtu, care a lăsat-o fără teren

 

Edilul a fost condamnat pentru falsificarea unui document prin care a reuşit să vândă un teren revendicat de moştenitori acestuia. Noii proprietari au început deja construcţia a două locuinţe pe acel teren, însă dacă sentinţa judecătoreasca va fi definitivă în urma recursului, aceştia vor rămâne fără cele două case.

Primarul comunei Calvini, Valeriu Bîtu, a fost condamnat de Judecătoria Pătârlagele la şase luni de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunilor de fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Edilul a modificat un proces verbal al comisiei locale, unde a mai adăugat un teren din centrul comunei fără ca nimeni să ştie.

Prin acel document falsificat, primarul a reuşit să vândă terenul din proprietatea publică unui localnic, iar acesta la rândul său l-a vândut soţiei edilului, iar tranzacţia finală s-a făcut între partenera de viaţă a lui Valeriu Bîtu şi o altă familie din Calvini.

Numai că acea suprafaţă era deja revendicată de familia Catrinoiu încă din anii '90. "Primarul a găsit tot felul de modalităţi pentru a amâna retrocedarea acestui teren, pentru că noi am depus actele necesare de foarte mult timp", ne-a spus Aurelia Catrinoiu, moştenitoarea de drept a terenului.

Imediat cum au văzut că noii proprietari încep să îşi construiască locuinţe pe acea suprafaţă, cei din familia Catrinoiu i-au avertizat că acele case le ridică pe terenul lor. "Soţul meu le-a spus că nu e bine să construiască, că e terenul nostru, dar ei au refuzat motivând că au act de proprietate", a explicat Aurelia Catrinoiu.

Imediat, Corneliu Catrinoiu a depus plângere împotriva primarului. Procesul a început în anul 2009, iar în urmă cu câteva zile edilul din Calvini a fost găsit vinovat şi condamnat la închisoare cu suspendare.

„Instanţa a a fost sesizată cu privire la faptul că primarul comunei Calvini a săvârşit infracţiunile de fals şi uz de fals şi s-a dispus condamnarea sa la şase luni de închisoare cu suspendare, precum şi plata unor daune în valoare de 2.500 de lei şi a cheltuielilor de judecată de 2.500 de lei. Acesta poate face recurs în termen de 10 zile", a declarat Măcrina Gavrilă, purtător de cuvânt Judecătoria Pătârlagele.

Prin fapta sa, edilul a lăsat familia Catrinoiu fără terenul cuvenit, iar dacă hotărârea judecătorească va deveni definitivă, va lăsa pe drumuri şi pe noii proprietari care şi-au ridicat locuinţe. „Deocamdată nu am ce să discut cu primarul, aştept sentinţa definitivă care se va da după recurs. Iar dacă cei care şi-au făcut locuinţe pe acel teren vor fi obligaţi să elibereze suprafaţa, vom încerca să găsim o modalitate de despăgubire", ne-a spus Paul Beganu, prefectul Buzăului.

Valeriu Bâtu nu a fost de găsit la Primărie şi nici telefonic nu a putut fi contactat.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    BUZĂU: Primarul din Calvini a fost suspendat din funcţie

    Instituţia Prefectului Buzău a emis un ordin de suspendare din funcţie a primarului din Calvini ...

    „Baronaşii de la ţară” dirijează banii publici spre buzunarele proprii

    Doi primari au fost deja condamnaţi la închisoare cu suspendare, iar un al treilea are dosarul ...

    VIDEO Calvini este un sat cu o înşiruire de barăci risipite pe străzi neasfaltate, în opinia ziariştilor spanioli

    Viaţa ţiganilor din localitatea buzoiană Calvini este descrisă de jurnaliştii spanioli în cele ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole