Buzău: Meniu de post, la pensiune - Pontul zilei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La pensiuni se poate mânca şi de post
La pensiuni se poate mânca şi de post

Buzoienii care vor să respecte postul Paştelui dar vor totuşi să petreacă seara de sâmbătă în oraş o pot face la restaurantul din cadrul pensiunii Casa cu Tei.

Bucătăria complexului turistic, aflat la o distanţă de 18 kilometri de oraşul Buzău, prepară în această perioadă diverse specialităţi de post, din care nu lipsesc fasolea cu ciuperci, zacusca ţărănească şi pilaful cu şniţel de soia.

Unde mergem:
18.00 – Biliard Club Motor – Unirii Sud
22.00 – Etno Party la Disco Orient - Berca

Atenţie: Razie în discoteci
Tinerii care obişnuiesc să meargă sâmbăta noaptea în cluburi şi discoteci ar face bine ca în această seară să nu îşi uite acasă nici actele de identitate, nici bunele maniere. Poliţiştii din oraş dar şi din mai multe comune din judeţ pregătesc o razie de amploare, în discoteci, pentru a-i identifica pe tinerii certaţi cu legea şi pe cei care se sustrag unor condamnări.

Mesaje de la cititori: Munţi de gunoaie
Mara, 33 de ani, casnică:
„Platformele de gunoi din cartierul Micro 3 sunt pline iar grămezile au ajuns şi pe trotuar. Copilul meu trece în fiecare zi pe lângă acest munte de gunoaie şi îmi este teamă să nu se îmbolnăvească. Am înţeles că sunt restanţe la firma de curăţenie însă nu cred că unul care îşi achită toate datoriile trebuie să sufere din cauza celorlalţi. Să se rezolve într-un fel, vă rog”.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite