PORTRET / Loredana Botezatu - Aplică viziunea europeană în educaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Colegiului „Mihai Eminescu“ din Botoşani s-a implicat în derularea a numeroase proiecte care au făcut instituţia cunoscută peste hotare.

De 17 ani, Loredana Botezatu predă logica, psihologia, filosofia şi economia la Colegiul „Mihai Eminescu“ din Botoşani. Mulţi dintre elevii săi sunt acum specialişti în aceste domenii, atât în ţară, cât şi în străinătate. Fin cunoscător al personalităţii umane, profesoarei i-a fost uşor să îi ajute pe elevi să studieze cu plăcere aceste materii. Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate, iar liceul a adunat în palmares premii importante la concursuri judeţene şi naţionale.

Prima femeie director
Rezultatele, dar şi calităţile manageriale au dus-o pe Loredana Botezatu în 2008 la conducerea unităţii, fiind prima femeie director al Colegiului „Mihai Eminescu“ în ultimele două decenii. Misiunea sa nu este una uşoară, pentru că trebuie să coordonze activitatea a peste 1.200 de elevi şi cadre didactice deopotrivă.

„Este un liceu de elită şi trebuie ţinută ştacheta sus în fiecare clipă şi, pentru aceasta, trebuie multă muncă“, a spus profesoara care a făcut cunoscut liceul în toată Europa atât prin rezultatele elevilor, cât şi prin proiectele aplicate în ultimii ani. Loredana Botezatu a ştiut să îmbine tradiţia cu noul şi să aducă un suflu proaspăt colegiului. „Am avut norocul să lucrez alături de profesori de renume, de la care am avut numai de învăţat. La acest colegiu poţi rezista doar dacă eşti bun şi ţii pasul. Acest lucru este valabil atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice“, a mărturisit Loredana Botezatu.

Spectacole şi voluntariat
Dovadă stau activităţile extraşcolare şi extracurriculare ale întregului colectiv. Colegiul are propria trupă de teatru, câteva reviste de specialitate, ateliere de lucru şi organizează periodic sesiuni de dezbateri. „În anul 2004 a fost înfiinţată Asociaţia «Tempustin», o asociaţie a elevilor şi profesorilor, care are parteneriate cu instituţii reprezentative din judeţ şi din ţară. Ne implicăm în acţiuni caritabile, de voluntariat şi organizăm spectacole în care protagonişti suntem toţi, de la elevi la cadre didactice“, a mai spus Loredana Botezatu, care are o viziune europeană despre educaţie.

Proiectul „Amazing Europe“, demarat prin programul „Învăţare pe tot parcursul vieţii“, vine astfel să acorde o importanţă laturii afective şi emoţionale a studiului, care să aprecieze munca în echipă prin construirea unui spirit bazat pe cooperarea între elevi, profesori şi comunităţi“ a mai spus profesorul.

Elevii şi cadrele didactice de la „Eminescu“ au participat la acţiunile Parlamentului European al Elevilor, la Conferinţele Internaţionale ale Tinerilor „Spimun“ de la Sankt Petersburg şi Thessalonik şi au încheiat parteneriate cu şcoli din Cehia, Anglia, Franţa, Italia, Olanda, Lituania, Polonia, Slovacia şi Spania. „În februarie, câţiva elevi şi profesori vor pleca în Lituania pentru un schimb cultural şi educaţional cu elevii din această ţară, dacă vom găsi resursele financiare necesare“, a încheiat Loredana Botezatu.

Profil
Născută. 23 iunie 1970, la Buzău.
Studii. Facultatea de Filologie, din cadrul Univ. „A.I.Cuza“ Iaşi, (1994). Studii postuniversitare în economie şi educaţie antreprenorială, la Universitatea „Dunărea de jos“ Galaţi, (2007).
Familie. Căsătorită, nu are copii.

Întrebări şi răspunsuri
Vă consideraţi un profesor exigent?
Nu sunt un zbir la catedră. Evident, vreau ca elevii să studieze şi să aibă rezultate, dar încerc pe cât posibil să îi ajut să înveţe din plăcere.
Este Colegiul „Eminescu“ un liceu de tocilari?
Nici vorbă. Este un liceu de elită, cu performanţe, iar aşteptările profesorilor sunt mari. Trebuie să ţii pasul cu ceilalţi dacă vrei să fii elev la «Eminescu».

Ce-i place
Muzica, pictura, arta culinară şi călătoriile reprezintă câteva din pasiunile profesoarei.

Ce nu-i place
Minciuna, dezordinea şi nedreptatea îi displac Loredanei Botezatu, care recunoaşte că are un spirit critic exagerat.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite