Buzău: Gloria a reuşit să smulgă un punct preţios în deplasarea de la Otopeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Ciobanu, antrenor Gloria Buzău
Mihai Ciobanu, antrenor Gloria Buzău

Echipa de fotbal Gloria Buzău a reuşit un nou rezultat bun în deplasare, după egalul de acasă din etapa trecută cu liderul seriei întâi din liga secundă, Ceahlăul Piatra Neamţ.

Astfel în meciul de ieri disputat pe terenul formaţiei CSOtopeni, glorioşii au reuşit în inferioritate numerică să smulgă un punct preţios care îi menţine pe locul 11 cu 17 puncte acumulate după disputarea a 14 etape.

Scorul a fost deschis de căpitanul Gloriei Otvoş în minutul 30 din prima repriză printr-o execuţie imparabilă la păianjen.

Otopeniul a replicat pe măsură şi a egalat patru minute mai târziu prin Lucian Pârvu pentru ca după alte trei minute să treacă în avantaj prin execuţia lui Draghici.

În repriza secundă gazdele au fost la un pas să dea lovitura de graţie buzoienilor după eliminarea lui Tiberiu Smedescu, care şi-a lăsat echipa în 10 oameni  mai bine de 20 de minute.

Norocul a fost însă de partea buzoienlor, care au reuşit să egaleze pe final prin execuţia Mădălin Puşcă care a închis tabela cu un şut sub transversală din careu, scor final 2 la 2.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite