Ultimatum până vineri, GDF Suez ameninţă că lasă Buzăul în frig

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea de furnizare a agentului termic este avertizată că i se va opri alimentarea cu gaz dacă nu îşi achită datoriile până vineri. Deja volumul de gaz furnizat s-a redus la jumătate iar din acest motiv agentul termic este distribuit în regim de avarie. Datoriile către GDF Suez sunt de peste 4,5 milioane de lei

Semnalul de alarmă a venit la mijlocul lunii decembrie când zeci de mii de buzoieni au tremurat în case timp de câteva zile după ce au primit căldură şi apă caldă doar câteva ore pe zi din cauza datoriilor pe care societatea de distribuţie Regia Autonomă Municipală (RAM) le are către furnizorul de agent termic SC Ecogen şi societatea de gaze GDF Suez.

La fel se întâmplă şi în această săptămână când cele mai negre temeri ale asociaţiilor de proprietari se adeveresc, în municipiul Buzău ajungându-se foarte aproape de a se sista livrarea de agent termic.

„Am fost limitaţi de către GDF Suez pentru că RAM-ul nu a achitat facturile scadente la gaze de peste 4,5 milioane de lei. Funcţionăm la cotă de avarie doar cu un cazan şi prin această raţionalizare am fost practic atenţionaţi că nu se mai acceptă nicio zi de întârziere de vineri încolo. Încercăm să găsim o soluţie împreună cu primăria pentru a rezolva această problemă", ne-a declarat Gabriel Popa, directorul Ecogen Buzău, firma producătoare a agentului termic .

GDF Suez refuză orice păsuire

RAM a apelat deja la ajutorul Primăriei în speranţa că îşi va putea achita în scurt timp o parte din factură către creditori însă de această dată municipalitatea nu prea mai are soluţii pentru a acoperi restanţele.

"Am solicitat societăţii GDF Suez un răgaz de două săptămâni, timp în care făceam rost de bani, dar ei nu ne-au dat termen decât până vineri. Este evident că nu este posibil să acoperim toată suma până atunci. Problema este că nu ne mai putem împrumuta nici la bănci prea curând din cauza modificărilor legislative. O să vedem totuşi ce putem face" ne-a declarat Constantin Boşcodeală, primarul municipiului Buzău.

Până când datoriile vor fi achitate, locatarii din cele 20.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de încălzire se văd nevoiţi să spere ca temperaturile de afară să nu scadă prea mult. "Este o treaba foarte neliniştitoare pentru noi. Dacă timpul se mai răceşte, punem locatarii din nou într-o postură dificilă. Eu vă spun că în acest an este posibil ca încă din primăvară să se debranseze peste 30 la sută din abonaţi, pentru că s-au saturat de probleme şi vor sa depindă numai de ei", a declarat Gheorghe Tănăsescu, preşedintele Uniunii Asociaţiei de Proprietari din Buzău.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite