Buzău: Drum rupt de alunecări, reparat după şase luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul judeţului Buzău a anunţat că, în sfârşit, Guvernul a alocat bani pentru repararea unui drum comunal din Odăile, care a fost afectat de alunecări în primăvara acestui an.

„Avem o primă veste bună. Zilele trecute s-a acordat pentru drumurile comunale şi săteşti o sumă de 1,3 milioane lei. Între aceste comune se găseşte şi localitatea Odăile, care are jumătate din această sumă pentru terminarea drumului afectat în primăvară de o alunecare de teren. Va primi în jur de 500.000 de lei, iar autoritata locală contribuie cu 42.500 lei”, a declarat Paul Beganu, prefectul judeţul.

Calamităţile au afectat circulaţia rutieră în două locuri, pe Drumul Comunal 84, care asigură legătura între cele zece sate ale comunei şi centrul acesteia, dar şi cu DJ 203L. În martie, guvernul a alocat 2.000.000 de lei, sumă care a ajuns doar pentru prima fază a lucrărilor, cea de consolidare a versanţilor. Dacă mai întârzia finanţarea, exista riscul ca noi alunecări să strice amenajarea făcută până acum.

„Constructorul a fost înţelegător şi a lucrat continuu. A avut mult de lucru, a captat nişte izvoare care umezeau terenul, a plantat piloni de consolidare a terasamentului, a turnat balast iar acum aşteptam banii pentru finalizarea lucrării care implică şi asfaltarea porţiunilor de drum care a fost stricată de alunecări”, a declarat Cristi Grama, primarul din Odăile.

La Odăile, circulaţia rutieră se desfăşoară şi acum cu dificultate pe anumite porţiune incluse în lucrări. O dată cu vestea alocării de noi fonduri, însă, muncitorii au intensificat activitatea şi speră ca în trei săptămâni să finalizeze drumul.


Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite