Buzău: Viitor dascăl prins cu o copiuţă la examenul de titularizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un buzoian, inginer de profesie, a fost eliminat din sala de examen după ce comisia l-a surprins în timp ce copia dintr-o fiţuică. Acesta este singurul incident semnalat la concursul de titularizare din acest an, de la Buzău.

„Un domn profesor care intrase în examen pentru o disciplină tehnică a fost dat afară din clasă pentru că a încercat să se inspire dintr-o fiţuică pe care o avea la el”, ne-a declarat Florina Stoian, inspector general IŞJ Buzău.

CITEŞTE ŞI:

Doi candidaţi au fost prinşi cu fiţuici la examenul de titularizare

Dintre cei 753 de buzoieni care şi-au depus dosarele la Inspectoratul Şcolar, doar 644 s-au mai prezentat astăzi la examen.

Urmează evaluarea lucrărilor, afişarea rezultatelor, pe data 18 iulie, şi primirea eventualelor contestaţii. Repartizarea dascălilor pe cele 49 de posturi vacante se va face la finele acestei luni, prin şedinţă publică.   

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite