Buzău: Bugetul primăriei nu poate suporta plata salariilor profesorilor, până la sfârşitul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veştile dinspre Primărie, ordonatorul local de credite în învăţământ, sunt proaste pentru dascăli: salariile lor nu vor ajunge decât pentru primele nouă luni ale anului.

Bugetul pe 2011 aprobat zilele trecute de consilierii buzoieni prevede pentru fondul de salarii al cadrelor didactice o sumă cu mult mai mică decât cea alocată anul trecut.Veştile sunt şi mai proaste pentru însoţitorii persoanelor cu handicap, doar şapte luni fiind acoperite din bugetul alocat recent.

"Salariile profesorilor reprezintă 73 la sută din suma alocată în 2010 şi după părerea mea salariile nu ajung decât pentru nouă luni. Însoţitorii persoanelor cu handicap au o sumă alocată de 4.400 de lei, adică o acoperire de şapte luni. Evident, am solicitat prefectului şi Ministerului de Finanţe o suplimentare, având în vedere că mai mult ca sigur salariile nu vor ajunge", a declarat Constantin Boşcodeală, primarul municipiului Buzău.

Edilul Buzăului speră la o rectificare bugetară pozitivă, deoarece estimează că veniturile la bugetul local vor fi mai mari decât s-a estimat la proiecţia bugetului.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite